Situaţia este şi mai critică atunci când vântul îşi schimbă direcţia şi toate noxele ajung direct peste oraş. Poluarea afectează întreaga Vale a Bistrei. În anumite locuri, pădurea a început să se usuce din aceleaşi cauze. Până şi satele din jurul oraşului sunt afectate de poluare.
Localnicii spun că din cauza pulberilor şi a gazelor, în ultimii ani producţia a scăzut foarte mult. Cele mai afectate sunt culturile de roşii şi legume. Acestea sunt arse ca de un fel de mană. Chiar şi primarul comunei Glimboca a luat atitudine împotriva acestei situaţii.
Primarul Petru Crâsnic a declarat că ,,nu este posibil ca oamenii să aibă de suferit din cauză că cei de la Combinatul Siderurgic Ductil Steel, întârzie cu montatul instalaţiilor de depoluare. Sătenii muncesc o vară întreagă şi toamna, nu se aleg cu nimic fiindcă poluarea arde recoltele“.
Conducerea uzinei spune că este conştientă de poluare şi că a demarat un program de modernizare şi montare a instalaţiilor de depoluare, dar că aceasta va mai dura cel puţin până în luna noiembrie 2007.
Directorul Jean Anculia a declarat că ,,Garda de Mediu a emis autorizaţia integrată de mediu pentru platforma de la Oţelu Roşu. Actul va permite funcţionarea uzinei, dar va include şi un program de conformare cu termene şi etape precise, impuse de cei de la Mediu, program care-i pune în dificultate pe siderurgişti“.
Directorul Anculia mai spune că ,,în mare, ştim despre ce este vorba. Termenele pe care trebuie să le respectăm nu trec de luna a zecea a anului. Sperăm să convingem autorităţile de mediu că suntem pe drumul cel bun, astfel încât să obţinem o decalare a programului de cel puţin şase luni“.
Sorin Goruianu
