Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Pentru asta a fost nevoie de o investiţie de un milion de lei, cele cinci posturi reabilitate anul acesta alăturându-se altor şase modernizate anul trecut!

În ultimele 5 luni, clădirile a cinci posturi de poliție rurală din structura Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și locuințele de serviciu de la fiecare dintre acestea au fost renovate în totalitate, atât la interior, cât și la exterior, costurile lucrărilor de reparație fiind de peste 1.000.000 de lei, bani din bugetul de reparații al instituției.

Astfel, în vara acestui an, au fost demarate procedurile necesare prin Serviciul Logistic din cadrul Inspectoratului, pentru ca lucrările de reparație la posturile de poliție rurală Măureni, Ramna, Prigor, Berliște, Secția 6 Poliție Rurală Bozovici și la locuințele de serviciu de la aceste posturi să fie finalizate. La aceste locații aflate în administrarea Inspectoratului, au fost efectuate ample lucrări de reparație, fiind înlocuite acoperișuri, instalații și montate sisteme de încălzire prin termoșemineu, de asemenea, urmând a fi achiziționat mobilier nou pentru toate cele cinci locații.
Anul trecut, tot din bugetul unității, au fost efectuate lucrări de reparație și modernizare la clădirile altor șase subunități și posturi de poliție rurală din județ.

„De asemenea, în perioada următoare urmează a fi finalizate lucrările de modernizare a sediului Poliției Municipiului Reșița, lucrare de investiție realizată prin proiectul de dezvoltare SUERD, din fonduri externe nerambursabile, începută în cursul anului trecut. Calitatea serviciului polițienesc și îndeplinirea corespunzătoare a misiunilor din competență vin în strânsă legătură atât cu pregătirea profesională a polițiștilor, cât și cu suportul logistic și cu asigurarea tehnicii, a materialelor și a serviciilor pentru toate structurile din subordinea Inspectoratului“, se arată într-un comunicat al IPJ Caraş-Severin.

JCS-Nina Curiţa