REŞIŢA – O parte din echipamentul tehnic şi informatic al IJP Caraș-Severin a fost înnoită printr-un proiect în parteneriat cu Consiliul Județean.
Calculatoare, imprimante şi multifuncţionale în valoare de aproape 312.000 de lei au intrat în posesia polţiştilor cărăşeni, miercuri, 17 ianuarie, ca urmare a finalizării proiectului privind „Îmbunătăţirea capacităţii operaţionale a sistemului informatic al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin şi creşterea calităţii activităţii de cercetare la faţa locului“, proiect demarat de Consiliul Judeţean Caraş-Severin în 2014.
„Am finalizat unul dintre proiectele pe care Consiliul Judeţean l-a demarat şi finanţat prin surse proprii, în 17 decembrie 2014, iar durata acestuia era de trei ani. Punerea în practică a fost demarată anul trecut, în luna septembrie, după ce conturile Consiliului Judeţean au fost deblocate şi am avut fondurile necesare pentru achiziţionarea echipamentului. Valoarea proiectului a fost de 400.000 de lei dar după finalizarea achiziţilor suma a scăzut datorită ofertei şi a ajuns la 311.489 lei la care se adaugă TVA. Licitaţia a fost câştigată de o firmă din judeţul nostru. De asemenea, am prelungit cu un an perioada acordului pentru a preîntâmpina eventualele probleme“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu.
Au fost achiziţionate 100 de calculatoare, şase multifuncţionale A4 color, două multifuncţionale laser A3 color, 51 de imprimante A4 laser şi un aparat de îndosariat. „Este o investiţie pe care Consiliul Judeţean o face în siguranţa cetăţenilor. Aşa cum investim în infrastructură, în sănătate, am găsit resursele necesare pentru a finaliza acest proiect demarat cu ceva timp în urmă. Nu e vorba că Inspectoratul de Poliţie nu avea calculatoare, dar unele dintre ele erau vechi, timpul de operare era mare iar multe dintre acestea erau depăşite, este ca să spun aşa, o upgradare (îmbunătăţire n.r.) a sistemului informatic“, a concluzionat Silviu Hurduzeu.
Echipamentul vechi va fi casat sau va fi utilizat pe post de maşini de redactat, a dat asigurări Viorel Avram, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin. Principalele obiective ale proiectului sunt creşterea capacităţii operative a inspectoratului; îmbunătăţirea modului de administrare a resurselor sistemului informatic şi a modului de gestionare a datelor şi informaţiilor procesate; creşterea nivelului de protecţie a sistemului informatic şi a datelor şi informaţiilor procesate; identificarea de probe şi mijloace material de probă ce să ducă la identificarea autorilor infracţiunilor“.
