SLATINA TIMIȘ – Trei dintre ele au fost ignorate de constructori încă din 2021, iar a patra, chiar luna trecută!
Direcţia de Drumuri Judeţene din subordinea Consiliului Judeţean a relansat, pe SEAP, procedura de licitaţie pentru proiectarea, asistenţa tehnică şi execuţia refacerii podului din Slatina Timiş, afectat în urma calamităţilor din perioada 14-19 iunie 2020. Formula „relansare“ e absolut corectă, deoarece este de abia a doua încercare de a găsi un constructor care, pentru circa 4,4 milioane de lei să se apuce de treabă pentru a face podul peste Timiş din nou circulabil. Prima din acest an, lansată în 27 iunie, a fost anulată automat de sistem în 21 iulie, data limită de depunere a ofertelor. Tentativele din 2021, ajunseseră doar la formula de „re-relansare“, întrucât în iunie, iulie şi august nimeni nu s-a arătat interesat de contractul estimat, la acea dată, la circa 3 milioane lei. Diferenţa valorii contractului poate fi pusă doar pe seama majorării preţurilor materialelor de construcţii, întrucât ambele „sesiuni“ de licitaţii se bazează pe aceeaşi expertiză tehnică din 2020. Defectele de calitate constatate atunci de expert sunt înşirate pe o listă cu 97 de poziţii, indicând un punctaj de 31 (din maxim 100) al indicelui de stare tehnică, măsurile recomandate fiind cele de „reabilitare şi înlocuire a unor elemente“.
Rămâne de văzut în ce măsură va depune cineva o ofertă până la data limită, 24 august, în condiţiile în care nivelul de intervenţie adecvat pare a fi cu totul altul. Recent, preşedintele Consiliului Judeţean, Romeo Dunca, afirma, în legătură cu acest subiect, afirmaţie redată de Caon, că tocmai soluţia recomandată, de consolidare a pilei podului, e privită cu scepticism de constructori, ţinându-i departe. „Acea pilă, în loc să se sprijine podul pe ea, e prinsă prin armătură și trage în jos podul. Se pare că trebuie să mergem pe varianta a doua, de demolare completă. Am zis că nu mai pierdem timpul, facem din nou licitația, cu clauză suspensivă. Adică, demolare, înlocuire completă, cu 10 milioane de lei alocați, pe care îi vom identifica. Astăzi nu mai avem decât 3 milioane în conturi!“, a explicat el.
Reamintim, este vorba despre podul aflat la km 58+124 al DJ 582, care face legătura între Slatina Timiş şi DN6 (E70)!
JCS-Walter Fleck