Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Deputatul Dan Laurenţiu Tocuţ a demisionat din PNL şi s-a alăturat grupului liberal-conservator, a anunţat marţi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Tocuţ Dan Laurenţiu, ales pe listele USL din partea PNL, demisionează din grupul parlamentar PNL şi se alătură grupului liberal conservator“, a precizat Valeriu Zgonea în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor. Tocuţ a fost ales deputat pe listele PNL în circumscripţia electorală nr. 11 Caraş-Severin, colegiul uninominal nr. 2.

Printr-un comunicat de presă, Dan Tocuţ şi-a motivat gestul: „Cauza este strict politică şi ţine de unele decizii ale conducerii partidului luate în cursul anului 2014. Ultimele declaraţii ale actualului preşedinte PNL, Klaus Iohannis, precum că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu şi referendumul din iulie 2012 au fost inutile, prost inspirate şi la limita Constituţiei, mă fac să consider că în actuala formulă de partid drumurile noastre trebuie să se despartă, domnia sa având opţiuni politice diferite faţă de PNL-ul din anul 2012 şi liberalii care m-au votat atunci deputat.“

Tocuţ a mai rpecizat că „voi milita in Camera Deputaţilor pentru un liberalism autentic, aşa cum am fost mandatat, şi voi reprezenta cu cinste toţi alegătorii mei cât şi pe ceilalţi români care au participat la referendum. Resping categoric declaraţiile unor actuali lideri PNL care susţin că sunt parlamentari care demisionează din partid pentru că au dezamăgiri personale legate de nealegerea în anumite funcţii. Având în vedere că eu niciodată nu am candidat şi nici nu am intenţionat să candidez la vreun Congres, iar în noua formaţiune politică la care am aderat nu am negociat nicio funcţie politică, le comunic sincer şi prieteneşte că atunci când sunt dezamăgiţi proprii alegatori, în politica românească ar trebui să mai existe principii şi demisii, nu doar interese şi funcţii“.