Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Acesta este titlul campaniei derulate la nivel naţional şi judeţean de reprezentanţii APDRP.

În vederea creşterii indicelui de absorbţie a fondurilor europene nerambursabile, pentru perioada august – noiembrie 2013, reprezentanţii Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Caraş-Severin (OJPDRP) au programat mai multe întâlniri cu beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.

Informaţiile oferite se axează pe consilierea şi sprijinul oferit beneficiarilor pentru derularea proiectelor pe care le implementează. Mai exact, promotorii campaniei comunică participanţilor informaţii privind: respectarea obligaţiilor contractuale şi evitarea neregulilor sau a fraudelor, cu evidenţierea clară a posibilelor consecinţe şi penalităţi; realizarea şi respectarea graficului de eşalonare al plăţilor efectuate prin PNDR; aspecte ale întocmirii şi respectării declaraţiei de cheltuieli; derularea procesului de achiziţie a bunurilor, serviciilor şi lucrărilor; posibilităţile de dezvoltare durabilă a mediului rural. De asemenea, evenimentele programate îi vor pregăti pe cei interesaţi pentru a-şi dezvolta spiritul antreprenorial, atât de necesar pentru derularea proiectelor europene, explică directorul OJPDRP Caraş-Severin, Nicolae Verindeanu.

Caravana OJPDRP opreşte în 20 de comune cărăşene, printre care Brebu Nou, Glimboca, Răcăşdia, Vrani, Bozovici, şi Sasca Montană.