Caraş-Severin, Romania

Misiunea delegaţiei FMI aflată în România în perioada 20-27 ianuarie a ajuns la final. Şeful acesteia, Jeffrey Franks, a declarat că „delegaţia Fondului va propune eliberarea următoarelor două tranşe la mijlocul lui februarie, iar banii vor fi livraţi după 48 de ore“.

Aceste două tranşe au, împreună, o valoare de 2,3 miliarde euro. Jumătate din această sumă va fi folosită pentru finanţarea deficitului bugetar, iar cealaltă jumătate va merge la BNR, pentru echilibrarea balanţei de plăţi. Tot în luna martie va ajunge şi un miliard de euro de la ComisiaEuropeană.

„Se pare că cea mai grea perioadă a crizei a trecut. Sperăm ca la jumătatea lunii martie să fie eliberată tranşa a doua de la Comisia Europeană“, a declarat şeful delegaţiei CE, FabienneIlkovitz. În aceeaşi lună, Parlamentul ar urma să adopte Legea Responsabilităţii Fiscale, iar în iunie Legea Unitară a Pensiilor.

Reprezentanţii celor două organizaţii se declară optimişti în ceea ce privește viitorul ţării noastre – „România va înregistra în acest an un avans economic de 1,3%, iar în 2011 economia se va întoarce la rate de creştere semnificative“, spunea Jeffrey Franks.

Totuşi, el lansează şi un semnal de alarmă în ceea ce priveşte situaţia locurilor de muncă: „Personal, cred că şomajul va continua să crească, probabil până la mijlocul anului. Per total, un milion de şomeri este cu siguranţă posibil“. În concluzie, vom avea 3,3 miliarde de euro în plus şi un milion de locuri de muncă în minus.

Nina Curiţa