E lesne de înţeles ce înseamnă pentru aceşti oameni, aflaţi în nevoie disperată de bani, faptul că nu au mai fost plătiţi din luna august, însă nimeni nu poate găsi o rezolvare pentru această problemă.
Pentru primele şapte luni ale anului, plata asistenţilor personali a fost asigurată de la bugetul local, însă, începând cu plata pentru luna august, banii trebuiau să sosească de la Guvernul României, prin intermediul Consiliului Judeţean. „Este pentru prima oară când nu s-au asigurat banii de la Consiliul Judeţean pentru plata asistenţilor personali“, ne-a declarat Ştefan Cocor, şeful Serviciului Public de Asistenţă Socială (S.P.A.S.) din cadrul primăriei.
Cei circa 85.000 RON, reprezentând valoarea plăţilor pentru o lună, nu pot fi luaţi din alt sector al bugetului local, aceasta constituind, conform legii, „o deturnare de fonduri“… Aşa că, oamenii nu au decât să aştepte rectificarea de buget din luna octombrie, când există promisiuni că se vor găsi bani pentru rezolvarea acestei probleme.
