Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Copacii ornamentali pentru estetica Reșiței vor fi produși în pepiniera de la Câlnic!

Aşa cum am mai scris, primăria anunța semnarea unui parteneriat cu Facultatea de Horticultură și Silvicultură din Timișoara, conform căruia în cartierul Câlnic va fi amenajată o pepinieră de 25.000 mp, acolo unde, la primăvară, urmează să fie plantați primii puieți. Despre acest subiect, am solicitat informații de la Daniel Călin, șeful Direcției de Întreținere din cadrul Primăriei Reșița. Am aflat că, până pe 31 martie 2022, primăria va aduce materialul săditor pentru specii de foioase.

„Vom aduce puieți de foioase, de exemplu platan și arțar, pentru că sunt arbori de valoare pe care nu mai vrem să-i cumpărăm. Peste 3-5 ani, aceștia vor putea fi transplantați în oraș. Vom evita să aducem puieți de conifere pentru că aceștia sunt ieftini și e mai de dorit să-i cumpărăm”, ne-a declarat Daniel Călin.

Tot până pe 31 martie 2022, angajaţii primăriei desfășoară lucrări de toaletare la arborii ornamentali. Acesta este intervalul specificat de lege pentru acest gen de lucrări, despre care Daniel Călin ne informează că vor fi derulate în toate zonele orașului. În paralel, echipa de amenajări urbane înlocuiește băncile și coșurile de gunoi între zonele Victoria și Renk, pe ambele părți ale Bulevardului Republicii.

JCS-Ionel Ivașcu