Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN -Aceștia erau din Petroșani, cei mai mulți tineri, iar astăzi au fost săltați de DIICOT Timișoara, în urma unei ample operațiuni!

Joi, 11 iunie 2020, procurorii DIICOT Timișoara au efectuat 12 percheziții domiciliare, pe raza județului Hunedoara, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de punere în circulaţie de valori falsificate străine în formă continuată și înșelăciune în formă continuată. În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2019, pe raza județului Hunedoara s-a constituit şi a acţionat în mod coordonat un grup infracţional organizat specializat în plasarea pe piaţă de bancnote false din cupiura de 50 euro, prin iniţierea de relaţii comerciale, care le permiteau plata cash cu bancnotele în litigiu, în special prin diferite achiziţii de produse de la persoane fizice, care postează anunţuri pe site-uri de profil.

Potrivit procurorilor, cercetările efectuate au evidenţiat faptul că membrii grupului infracțional organizat erau din municipiul Petroșani, însă aceștia au acționat în alte zone decât cea de domiciliu, respectiv în orașe unde puterea de cumpărare este superioară celei din Valea Jiului și unde recunoașterea lor de către persoanele vătămate să fie îngreunată.

Astfel, în cursul anilor 2019-2020, membrii grupului infracţional, majoritatea tineri, au derulat multiple tranzacţii frauduloase, prin plasarea pe piaţă de bancnote false din cupiura de 50 Euro, prin inducerea în eroare a unor vânzători de bună-credinţă de pe raza localităților Timișoara, Arad, Oradea, Marghita, Oțelu Roșu, Caransebeş, Deva, Hunedoara, Alba Iulia, Cluj Napoca, Hațeg, Sibiu, Sebeş, Râmnicu Vâlcea şi Călăraşi.

Liderul grupării aproviziona reţeaua cu bancnote contrafăcute, prin prisma legăturilor avute cu o grupare de falsificatori din Italia. Alte 3 persoane aveau rolul de a iniţia contacte cu diferite persoane de pe platforme de achiziții on-line, cu anunţuri de vânzare a diferitor bunuri electronice, în special telefoane mobile, şi de a plasa astfel pe piaţă bancnotele falsificate. La gruparea infracțională organizată au aderat treptat și alți membri care au primit valută contrafăcută de la membrii grupării şi au procedat la plasarea acesteia pe piață în aceeași modalitate. 10 persoane au fost duse la audieri.

JCS- N.C.