Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin întocmit un program de măsuri pentru perioada premergătoare şi perioada de secetă. Important este că persoanele nu vor avea de suferit în acest caz întrucât măsurile programului cu pricina nu includ tăierea „porţiei“ de apă către consumatorii casnici.
Pe parcursul acestor luni va avea loc monitorizarea zilnică a nivelelor şi debitelor cursurilor de apă, monitorizartea lunară a nivelelor hidrostatice în forajele de exploatare din statul freatic, fântâni şi foraje de ord, de care se va ocupa Direcţia Apelor Banat, precum şi menţinerea nivelelor minime de exploatare prevăzute în regulamentele de exploatare în acumulările care au şi rol de alimentare cu apă, responsabile fiind societăţile TMK şi UCM Reşiţa şi Hidroelectrica.
„Când este cazul, adică în situaţia scăderii debitelor apei, se va propune inclusiv convocarea Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de urgenţă“, a declarat locotenent colonel Mircea Iancu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului.
Şi AquaCaraş furnizorul de apă potabilă din judeţul nostru, a realizat un plan de „atac“ în caz de secetă. La nivel de soicietate s-a creat o celulă de urgenţă, iar la nivel de exploatări s-au creat centre operative coordonate de şefii de exploatări.
În caz de necesitate societatea va comunica cu Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi va acţiona în funcţie de cele decise de aceştia.
„Noi, ca societate avem structura noastră. Suntem pregătiţi în caz de urgenţă şi putem să intervenim. Deocamdată, însă nu există asemenea probleme“, a declarat Adriana Almăjan director de marketing la AquaCaraş.
Doina Rolea
