Astfel, deşi nu a forţat foarte tare, Lucien Hora le-a creat mari emoţii lui Silviu Dumitrescu şi Daniel Onoriu, care au pilotat maşini mult mai puternice, şi a realizat, de fiecare dată, al III-lea timp din concurs.
Apoi, Mircea Pădurean s-a impus în ambele etape, la Grupa A, Christian Nistoran a fost al II-lea, în etapa a IX-a şi a câştigat cursa de duminică, la Grupa N, iar Claudiu Ciucă s-a impus la Clasa H3, în prima cursă, dar nu s-a mai înscris şi în etapa a X-a, din motive personale. În urma acestor rezultate, piloţii reşiţeni au reuşit să se apropie de podiumul general, deşi au participat la doar patru etape, din cele zece. Astfel, Lucien Hora a urcat pe poziţia a V-a, la Open, şi pe a IV-a, la Grupa H, Christian Nistoran ocupă locul al III-lea, la Grupa N, iar Mircea Pădurean se situează pe poziţia a IV-a, la Grupa A.
Revenind la cursele de la Rânca, Lucien Hora, liderul echipei de la U.C.M. Reşiţa, ne-a declarat: „A fost bine şi chiar foarte bine. Traseul excelent, după modernizare, organizarea bună, bătaie mare, timp bun. Au fost de toate. Cu o excepţie. Nefiind finalizat, au lipsit parapeţii, iar lângă asfalt era pietriş. Deci, destul de periculos. Aşa că am mers la siguranţă. Mai ales că n-am avut atâta miză. În aceste condiţii, trebuia să mă bată mai tare. Oricum, suntem mulţumiţi şi aşteptăm cu nerăbdare cursele de la Reşiţa“.
Următoarele două etape, a XI-a şi a XII-a ale Campionatului Naţional de Automobilism Viteză în Coastă, sunt programate în perioada 2-4 octombrie a.c., pe traseul din Valea Domanului.
Marius Moraru
[email protected]