Caraş-Severin, Romania

De ce atât de puţin? Cel mai probabil pentru că instituţia pierde mai toate procesele prin care agenţii economici contestă amenzile. Acest lucru este posibil deoarece Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Caraş-Severin nu are un consilier juridic care să îi apere interesele în faţa unui judecător.

„Noi suntem reprezentaţi în instanţă de consilierul juridic de la Hunedoara şi, din păcate, se cam pierd procesele cu firmele mari, care contestă de fiecare dată amenzile pe care le aplicăm“, a spus Mirela Răchitan, comisar în cadrul CJPC, la şedinţa Consiliului Consultativ pentru Protecţia Consumatorilor Caraş-Severin.

Şi astfel s-a reuşit performanţa negativă ca, de la 1 ianuarie şi până la sfârşitul lunii mai 2010, să se încaseze puţin peste 10% din totalul amenzilor aplicate. Aşa stând lucrurile, există toate şansele ca marfa cu deficienţe să revină pe rafturi pentru că instanţa anulează măsurile aplicate de comisari.

Din totalul contravenţiilor constatate, 288 au fost la produse alimentare şi 225 la produse nealimentare. Printre cele mai frecvente probleme se numără depozitarea produselor în condiţii improprii sau comercializarea acestora chiar şi după ce termenul de valabilitate este depăşit.

„S-au mai depistat situaţii în care lipseau autorizaţiile de funcţionare sau informarea consumatorilor, etichetarea şi afişarea preţului se făcea în condiţii neconforme“, a mai spus Răchitan. În cadrul aceleiaşi şedinţe s-a constatat faptul că nici Inspectoratul în Construcţii sau Direcţia de Accize şi Operaţiuni Vamale a judeţului nu au un consilier juridic, ceea ce poate însemna că riscă aceiaşi soartă ca şi CJPC.

Anca Preda