Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Nu mai e mult până ce şi corpul B al Complexului Agroalimentar Reşiţa Sud îşi va putea deschide porţile.La jumătatea lunii decembrie 2012, Primăria Reşiţa îşi manifesta dorinţa de a renunţa, în sfârşit, la serviciile Consproiect, care n-a mai terminat lucrările la coppul B al Complexului Agroalimentar Reşiţa Sud, ce fuseseră atribuite, pe bază de contract, în 9 februarie 2008, cu termen de finalizare pe 29 octombrie 2012, cu tot cu prelungiri.

Deşi lucrările la primul corp au fost încheiate, clădirea fiind deja recepţionată, verificările în teren au dus la concluzia că al doilea tot nefinalizat a rămas. Aşa că s-a trecut la notificări, primăria către SC Pieţe Reşiţa SRL, Pieţele către Consproiect şi uite-aşa, în lungul lanţ al slăbiciunilor, a apărut şi administratorul judiciar, executantul lucrărilor fiind în insolvenţă. După mai multe amânări şi tergiversări, inclusiv în privinţa penalităţilor de întârziere, potrivit reprezentanţilor municipalităţii, s-a trecut la inventarierea stadiului fizic al lucrărilor.

Ce înseamnă asta? Înseamnă că lucrările deja făcute vor putea fi recepţionate în stadiul în care se află în momentul de faţă, urmând să fie date prin licitaţie altcuiva care să se ocupe de ele. Deşi deocamdată este greu de estimat cât i-ar mai trebui Reşiţei ca să pună la punct şi cel de-al doilea corp al Pieţei Reşiţa Sud, se vehiculează că ar mai fi nevoie de o sumă de aproximativ 35.000 de lei pentru ca târgoveţii să poată pune în sfârşit piciorul în imobil.

Antoniu Mocanu