REŞIŢA – La atât se ridică costul lucrărilor, aprobat de curând de Consiliul Local Reşiţa, pentru reabilitarea străzilor din cartierul Dealu Crucii!
Recent, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest a trimis Primăriei Reşiţa rezultatul verificărilor cererii de finanţare, dar şi o altă adresă privind demararea etapei precontractuale pentru reabilitarea a 7 străzi din Reşiţa. Pentru aceasta, a fost necesară şi aprobarea de către aleşii locali în şedinţa de la sfârşitul lunii noiembrie a unui proiect de hotărâre ce a vizat repararea acestor străzi. Mai exact, este vorba despre proiectul referitor la reabilitarea căii de acces strada Feroviarului-strada Dealu Mare. Prin acest demers al administraţiei publice locale se va extinde transportul public şi într-o altă zonă mărginaşă a Reşiţei, în cartierul Dealu Crucii.
Potrivit datelor din documentaţia tehnică, tronsoanele de drum au o lungime de circa 2.134 metri, iar costurile pentru amenajarea lor se ridică la peste 8,2 milioane de lei. Străzile cuprinse în proiect sunt Ştefan cel Mare, Dealu Mare, Nicolaus Lenau, Vârfului, Badea Cârţan, Feroviarului şi Oituz, iar prin amenajarea lor, atât locuitorii cât şi mijloacele auto se vor putea deplasa în condiţii optime, făcându-se totodată şi o mai bună conexiune cu cartierele limitrofe. Contribuţia proprie a administraţiei locale în acest proiect este de 4.443.329,84 lei. Restul constă într-o finanţare nerambursabilă prin Programul Operaţional 2014-2020.
JCS-Nicoleta Moraru