Caraş-Severin, Romania

Este vorba despre cursul de pescar în ape teritoriale şi de coastă pe care Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA) Caraş-Severin îl va organiza la Pojejena. Cursul este primul de acest gen organizat în judeţ.

Pregătire continuă

În paralel, continuă cursurile OJCA în meseria de agricultor în culturi vegetale şi crescător de animale. Aceste cursuri au durata de şase luni, se desfăşoară la Oraviţa şi Grădinari şi reunesc un număr de 60 de cursanţi.

De la directorul OJCA, Pavel Nefir, am aflat că sunt în pregătire viitoare acţiuni în cadrul cărora consultanţii se vor afla în mijlocul sătenilor. „Pregătim întâlniri în cadrul cărora vom discuta cu sătenii despre importanţa organizării lor în asociaţii pe tipuri de activităţi agricole“, ne-a declarat Nefir.

În viitorul apropiat, se va pune accent şi pe instruirea specialiştilor din cadrul oficiului. Dacă la finalul anului trecut aceştia au obţinut „permisul european de conducere a calculatorului“, pentru viitorul apropiat se va încerca organizarea unui curs rapid de limbă engleză.

Ionel Ivaşcu

[email protected]