CARAȘ-SEVERIN – Există deja contracte semnate pentru 49,4 milioane de lei, iar în stadiu de evaluare alte proiecte de 49,6 milioane de lei, sume care se vor traduce în condiții mai bune și servicii de calitate pentru pacienții din județ!
Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a fost prezent – alături de Ioan Popa, primarul municipiului Reșița – la o nouă ședință a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest, derulată la Petroșani, unde a tras concluzia: „Există perspective de îmbunătățire a condițiilor din spitalele județului Caraș-Severin!“
Oficialul a vorbit despre contractele semnate, de aproape 49,4 de milioane de lei, și despre alte proiecte altele în stadiu de evaluare, însumând alte 49,6 milioane de lei.
„Sumele sunt mari și ele trebuie să se traducă printr-o îmbunătățire a calității serviciilor prestate cărășenilor care au nevoie de îngrijiri medicale. Nu există scuze ca lucrurile să nu progreseze deloc în următorii ani! La fel cum nu poate exista justificare pentru care personalul angajat la spitalele din județ nu se poartă așa cum trebuie cu bolnavii! Una peste alta, Programul Regional Vest se dovedește o șansă importantă pentru dezvoltarea județului Caraș-Severin. Per total, există deja o contractare de 76% cu proiecte în evaluare de 35,5%. În general, se contractează mai mult pentru a fi siguri că proiectele sunt implementate și nu se pierd bani. De aceea, procentele însumate depășesc 100%.“, a ținut să sublinieze șeful CJ.
Cu prilejul ședinței CDR Vest, Hurduzeu a făcut o prezentare a celor 9 proiecte implementate în județul nostru, prin Programul Sănătate 2021-2027. Dintre acestea, 5 sunt la Reșița, 1 la Caransebeș, iar 3 la Moldova Nouă.
La Spitalul Județean de Urgență se derulează proiectele: „Amenajare compartiment cu paturi de îngrijiri paliative în regim de spitalizare continuă“, la Staționarul 2, în valoare de 10.468.995,04 lei; „Dotarea cu echipamente medicale a Secției de Oncologie “ – de 17.892.028,91 lei; „Dotarea cu echipamente a laboratorului de anatomie patologică pentru diagnosticul cancerului” – de 4.456.847,50 lei; „Înființarea și dotarea cu echipamente medicale a USTACC” (Unitate de Supraveghere și Tratament Avansat al pacienților Cardiaci Critici, proiect în stadiul evaluării tehnice și financiare) – de 5.285.939,81 lei; „Extindere și dotare centru politraumă” (tot în stadiul evaluării tehnice și financiare) – de 29.932.621,08 lei.
La Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș este, în stadiul evaluării tehnice și financiare, proiectul „Construire și dotare – Centru de îngrijiri paliative, mun. Caransebeș, jud. Caraș-Severin”, cu un buget de 14.325.170,96 lei
Iar la Spitalul Orășenesc Moldova Nouă se derulează: „Construirea Centrului de Îngrijiri Paliative” – 12.709.492,37 lei; „Investiții în infrastructura laboratoarelor de microbiologie din cadrul unităților sanitare publice” – 2.802.706,48 lei; „Zâmbet de copil – Dotarea cabinetului stomatologic”, buget 1.069.978,93 lei.
JCS-Antoniu Mocanu
