Caraş-Severin, Romania

Ultimul joc dintre cele două s-a încheiat cu o remiză „albă”, chiar pe terenul bucureştenilor, care au făcut furori în acest sezon de UEFA. Jucătorii lui Gheorghe Hagi evoluează a doua etapă consecutiv cu o europeană, după ce etapa trecută violeţii au evoluat împotriva Stelei.

După un parcurs excelent în Cupa UEFA, feroviarii lui Răzvan Lucescu vin la Timişoara pentru a nu pierde. De cealaltă parte, timişorenii trebuie să dovedească publicului de pe arena Dan Păltinişanu că sunt capabili să îngenuncheze şi echipe cu greutate din campionatul intern, după ce etapa trecută au fost învinşi de Steaua Bucureşti, deţinătoarea titlului de campioană.

Popa & Compania sunt stimulaţi şi de conducerea clubului, în vederea obţinerii victoriei. Astfel, în cazul obţinerii celor trei puncte puse în joc, buzunarele jucătorilor alb-violeţi vor deveni mai bogate cu 10.000 de dolari.

Conducerea tehnică şi jucătorii de la Poli au un singur obiectiv în partida cu Rapid: victorie. Acelaşi lucru l-au declarat, la începutul săptămânii Silviu Bălace şi Emeghara, ambii dorind să uite cât mai repede eşecul cu Steaua, pentru a se putea concentra asupra jocului cu Rapid.

Daniel Neacşu

Fotbal – Divizia A

Meciurile şi arbitrii etapei a XIX-a

FC Vaslui – Sportul Studenţesc, vineri, ora 16.00

Arbitri: Ionică Serea (central) – Aurel Oniţa, Ioan Onicaş (asistenţi) – Vasile Ferică (rezervă)

FC Argeş – CFR Cluj, sâmbătă, ora 15.00

Arbitri: Anton Heleşteanu – Eduard Crângaşu, Iulian Radu – Andrei Ioniţă

FC Naţional – Gloria Bistriţa, sâmbătă, ora 15.30

Arbitri: Vasile Bratu – Pavel Gheba, Sebastian Stoianov – Daniel Deca

Pandurii Târgu Jiu – FCM Bacău, sâmbătă, ora 15.30

Arbitri: Alexandru Tudor – Marcel Savaniu, Eduard Dumitrescu – Adrian Comănescu

Dinamo Bucureşti – Poli Iaşi, sâmbătă, ora 20.30

Arbitri: Victor Berbecaru – Gheorghe Negoiţă, Florin Buzărnescu – Iosif Erdei

Jiul Petroşani – Farul Constanţa, duminică, ora 15.30

Arbitri: Augustus Constantin – Adrian Vidan, Cornel Fecioru – Aurelian Simion

Oţelul Galaţi – Steaua Bucureşti, duminică, ora 17.00

Arbitri: Sebastian Colţescu – Octavian Şovre, Ionel Popa – Daniel Corcescu.

Poli Timişoara – UFC Rapid, duminică, ora 20.30

Arbitri: Sorin Corpodean – Dragoş Iliescu, Nicolae Megheşan – Ciprian Danşa