REŞIŢA – De Ziua Internaţională a Personelor Vârstnice, la Reşiţa, au fost organizate mai multe acţiuni.
Încă de dimineaţă, seniorii, cititori fideli ai Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici”, s-au întâlnit la Centrul de carte „Banatica”. La invitaţia organizatorilor, oaspeţii au vizitat expoziţia pictorului naiv Gustav Hlinka şi au stat de vorbă, pe teme medicale, cu dr. Iuliana Benga. „Persoanele de vârsta a treia reprezintă un segment important de utilizatori ai bibliotecii noastre, şi tocmai de aceea
ne-am propus să le oferim o alternativă de petrecere a timpului liber, într-un mod plăcut şi util, înfiinţând un Club al Seniorilor. Şi pentru că în această perioadă, la nivel naţional, se marchează şi «Săptămâna Inimii», ne-am gândit să o avem alături de noi şi pe doamna Nadia Potoceanu, preşedintele Rotary Reşiţa, care sprijină această campanie ce-şi propune încurajarea persoanelor de toate vârstele să facă mişcare, în vederea prevenirii bolilor cardiovasculare”, ne-a declarat managerul instituţiei, Clara Maria Constantin.
Un eveniment asemănător a avut loc şi la Centrul pentru Persoane Vârstnice din municipiu. Ca în fie care an, bătrânii de aici au fost vizitaţi de elevii clasei a II-a A, de la Şcoala Gimnaziale Nr. 7 din Reşiţa. Prin programul artistic prezentat, micuţii au reuşit să readucă zâmbetul pe buzele vârstnicilor. Copiii au fost însoţiţi de cadrele didactice Cristiana Schmaler şi Cristina Ardeleanu.
Câteva ore mai târziu, în aceeaşi locaţie, dr. Romeo Dumitrescu (vioară), alături de profesorii Cristian Roşoagă, Marius Dobre Iana (orga electronică) şi Eduard Ailenei (contrabas) au susţinut un recital pentru bătrânii de la centru. Tot acest program a fost gândit de omul de cultură, Dana Antoaneta Bălănescu, care a şi lecturat din poezia şi proza scriitorului dr. Dimitrie Grama, originar din Reşiţa.
Nici Primăria Reşiţa nu a trecut cu vederea acest eveniment, astfel că, prin Serviciul Public „Direcţia de Asistenţă Socială”, a oferi ieri pachete cu produse alimentare unui număr de 47 de persoane vârstnice care se confruntă cu probleme sociale deosebite.
Roxana Bălan Nafiru