Caraş-Severin, Romania

Din punctul de vedere al pensiilor prin prisma Legii nr.19/2000, privind sistemul public de pensii, judeţul Caraş-Severin este un judeţ de-a dreptul complicat.

Astfel, lucrătorii Casei Judeţene de Pensii au avut de recalculat de la pensii simple, ale unor oameni care nu au muncit în condiţii grele sau deosebite şi nu au beneficiat de prea multe sporuri, până la pensii complicate, ca de exemplu cele ale minerilor, fie din minele de uraniu sau din cele de cărbune, cu tot felul de sporuri sau grupe de muncă.

Cu toate acestea, mulţi pensionari au fost nevoiţi să supravieţuiască doar cu câţiva lei. Deşi, avea iz electoral, legea care garanta o pensie minimă garantată a intrat în vigoare, iar cei care aveau pensii mici primesc, începând cu luna octombrie a anului 2009, 350 de lei.

„În momentul de faţă, la nivelul judeţului există 9.505 de persoane care beneficiază de acest tip de pensie“, ne-a spus Cătălin Bîcleşanu, directorul coordonator al Casei Judeţene de Pensii Caraş-Severin.

Anca Preda
[email protected]