Caraş-Severin, Romania

Cu toate că anul trecut au avut loc trei majorări ale punctului de pensie, de la 295,56 lei în luna ianuarie la 396,2 lei în luna decembrie, şi au fost acordate ajutoare băneşti celor mai nevoiaşi dintre pensionari, reprezentanţii persoanelor vârstnice s-au arătat nemulţimiţi.

Spre exemplu reprezentantul pensionarilor din Moldova Nouă, a ridicat problema cam aşa: „ Noi locuim într-o zonă minieră, majoritatea pensionarilor de aici au lucat în mină. Condiţiile virege nu au fost suficiente pentru a primii pensii mai mari de 600 de lei.“

Probleme sunt, se pare, şi în modul de distribuire a pensiilor. Cei mai importanţi distribuitori fiind Poşta Română şi C.E.C sucursala Reşiţa. Numărul mediu de benficiari, pe lună, ai tuturor categoriilor de pensii la nivelul judeţului nostru este de 120.000. Poşta Româna mai distribuie şi taloanele mov.

Prezent la întrunire dl. Miron Mănescu, directorul CEC sucursala Reşiţa, s-a arătat mulţumit de faptul că tot mai mulţi pensionari au ales să-şi ridice pensia prin card bancar, preconizând că numărul acestora va ajunge, până la sfârşitul anului, la 6000.

Anca Preda

[email protected]