Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Aşa este numită călătoria pe care Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici – Filiala Caraş-Severin o va face, zilele acestea, în sudul ţării, în zona în care în urmă cu 61 de ani regimul comunist din România începea relocarea forţată a populaţiei din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi în câmpia Bărăganului.

Grupul este format din 50 de persoane, foşti deţinuţi politici şi deportaţi în Bărăgan, precum şi urmaşi ai acestora. Prima oprire va fi la închisoarea din Piteşti, unde grupul va fi întâmpinat de Sergiu Rizescu, vicepreşedintele Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, iar următoarea fiind la monumentul Poarta Albă, ridicat în memoria deţinuţilor politici exterminaţi de regimul comunist în timpul lucrărilor la Canalul Dunăre – Marea Neagră.

Vor fi vizitate de asemenea şi cimitirele din localităţile ridicate în 1951 de deportaţi, pentru a aprinde lumină la mormântul celor care nu au reuşit să se mai întoarcă acasă.

Roxana Bălan Nafiru