CARANSEBEŞ – Cel puțin așa spune omul de afaceri Gabriel Olariu, de la care am mai aflat că la ora actuală sunt depuse documente la MAI şi Ministerul Transporturilor pentru deschiderea traficului aerian internaţional!
În cadrul şedinţei Consiliului Judeţean din luna iulie, consilierul Ioan Crina a cerut o informare vizavi de ceea ce se întâmplă la Aeroportul Caransebeş, dar şi despre demersurile făcute pentru recuperarea redevenţei, de aproape 1,6 milioane de lei, ce o are de plătit societatea care are aeroportul în concesiune.
Informarea a fost prezentată în cadrul şedinţei forului judeţean din 31 august, în sală fiind prezent, pentru a da explicaţii, chiar administratorul SC Aeroportul SA, Gabriel Olariu. Numai că niciun consilier judeţean nu i-a adresat lui Olariu vreo întrebare.
„Am fost prezent la şedinţă pentru a răspunde eventualelor nedumeriri ale domnilor consilieri. Redevenţa o voi plăti. Dar aş fi vrut să le spun domnilor consilieri că trebuie să fie mândri că, la final de mandat, Aeroportul Caransebeş este redeschis şi că proiectele de aici se vor derula în continuare“, ne-a spus Gabriel Olariu. Omul de afaceri a mai precizat că aici se vor pregăti piloţi, se pregătesc mecanici pentru avioane şi tot aici va fi prima şcoală de operatori de drone din România. „Am vrut să le spun să fie mândri pentru faptul că Aeroportul Caransebeş nu este doar o afacere imobiliară de 200 de hectare, ci o platformă de dezvoltare a judeţului Caraş-Severin. Pe 20 noiembrie avem programată prima cursă charter de pasageri Caransebeş-Bucureşti, aducem turişti pe Muntele Mic. De asemenea, vom avea zboruri de shopping, tot Caransebeş-Bucureşti, adică oamenii pleacă vineri dimineaţa la cumpărături şi se întorc vineri sau duminică seara“, a mai precizat Gabriel Olariu.
Din spusele omului de afaceri am mai aflat că la ora actuală sunt depuse documente la MAI şi Ministerul Transporturilor pentru deschiderea traficului aerian internaţional. Şi asta pentru că: „mai multe agenţii de turism israeliene sunt interesate să aducă turişti în Caraş-Severin. Aşadar, mai susţine omul de afaceri, Aeroportul Caransebeş zboară mai departe spre dezvoltare“.
JCS- Nina Curiţa