REŞIŢA – Strada Rândunica din Reşiţa, refăcută cu pavaj, constituie modelul după care vor fi reabilitate străzile în pantă din municipiu.
Străzile în pantă reşiţene au ridicat în ultimii ani o serie de probleme pentru că la noi, în zonă, nu mai există meşteri pricepuţi în cioplit piatra, dar nici în refacerea străzilor cu piatră cubică. Aşa că, spargerile de pe vremea ISPA au echivalat cu un mic dezastru local pentru fiecare dintre zonele afectate, punând serios în pericol accesibilitatea, inclusiv a maşinilor de intervenţie în caz de urgenţă (Salvare, Pompieri etc). O mică rază de soare a apărut la orizont când a putut fi recuperată piatra cubică de pe anumite străzi din Muncitoresc (gen Oituzului), însă speranţele puse în acest material au fost deşarte pentru că drumarii de astăzi nu ştiu s-o folosească.
Totuşi, pentru străzile în pantă, soluţia este refacerea cu pavaj, iar primul pas a fost făcut pe strada Rândunica din municipiu, care a fost deja reabilitată, după cum ne-a explicat Titiana Cătană (foto), directorul tehnic al municipalităţii. Potrivit Direcţiei Tehnice Generale, se are în vedere reabilitarea mai multor străzi în pantă din Reşiţa, fiind alocate sume de la bugetul local în acest sens. Astfel, prin intermediul Serviciului pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, de Iluminat Public şi Deszăpezire vor fi făcute lucrări pe străzile Vânătorilor, Alexandru Vlahuţă, Romul Ladea, Nicolae Grigorescu şi Zorilor, primele două beneficiind şi de o rectificare bugetară. Alocările oarecum finale sunt de 160.000 de lei pentru strada Vânătorilor, 120.000 de lei pentru Alexandru Vlahuţă, 160.000 de lei pentru Romul Ladea, 160.000 de lei pentru Nicolae Grigorescu şi 170.000 de lei pentru strada Zorilor. Totuşi, este posibil ca o parte din lucrările la aceste străzi să fie amânate pentru anul viitor, din cauza căderii sistemului de termoficare şi a cheltuielilor generate de montarea de centrale noi în şcoli.
