REȘIȚA – Primăria Reșița are în vedere accesarea de noi finanțări pentru alte obiective din oraș. Declarația îi aparține consilierului cultural Dorinel Hotnogu și a fost prilejuită de predarea amplasamentului Școlii Pittner!
Conform lui Hotnogu, primăria și-a arătat de mai mult timp dorința de a prelua diverse obiective de patrimoniu. Unele dintre ele aparțin UCMR și TMK, iar primăria le vrea în administrare, într-o formă sau alta, pentru a putea găsi surse de finanțare cu care obiectivele în cauză să fie puse în valoare.
„Anul trecut de exemplu, primăria a derulat un proiect cu granturi de la Institutul Național al Patrimoniului pentru punerea în siguranță a unor clădiri monument istoric care nu erau neapărat proprietatea primăriei. Noi am fost un fel de umbrelă, am asigurat costurile cu scrierea proiectelor și pentru suportarea unei părți din buget, adică partea de proiectare. Am reușit să punem în siguranță obiective precum sinagoga, teatrul, biblioteca județeană, bisericile istorice din oraș”, a declarat Hotnogu, arătându-și speranța că, pe viitor, primăria va reuși accesarea de noi finanțări pentru alte obiective istorice din oraș.
„Încurajăm și alți proprietari de monumente istorice să acceseze fonduri sau să încerce reabilitarea obiectivelor”, a încheiat consilierul cultural al Primăriei Reșița.
JCS-Ionel Ivașcu
FOTO: Euroland Banat