CARAȘ-SEVERIN – Preşedintele PSD Marcel Ciolacu, prim-vicepreşedintele Sorin Grindeanu, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, senatorul Ion Mocioalcă şi deputatul Silviu Hurduzeu au organizat împreună, la Reşiţa, o conferinţă de susţinere a candidaturii lui Mirel Pascu pentru funcţia de primar al oraşului Bocşa!
Silviu Hurduzeu a precizat că acţiunea a fost precedată de o vizită în oraş, unde staff-ul de campanie s-a întâlnit cu oamenii, „şi am fost plăcut impresionaţi de căldura cu care am fost primiţi şi de deschiderea cetăţenilor din Bocşa. (…) Pentru că PSD a fost şi va rămâne partidul aplecat asupra problemelor oamenilor“.
Vorbind despre candidatura lui Mirel Pascu, preşedintele Ciolacu a subliniat: „Este o nouă abordare, din punctul meu de vedere este abordarea corectă pe care trebuie să o aibă liderii, atât centrali, cât şi locali, ai PSD, respectiv a face campanie pentru candidaţii noştri, care de departe sunt cei mai buni candidaţi, cei mai buni gospodari. Astăzi îl avem pe Mirel de la Bocşa, unde, în afară de faptul că ştia fiecare contract, unde are imperfecţiuni şi unde nu se derulează, şi ce trebuie făcut cu adevărat şi oamenii din Bocşa ne-au primit foarte bine“.
Mirel Pascu a preluat frâiele cuvintelor, precizând: „Avem alegeri în 27, eu sunt candidatul social-democrat, vreau să preiau Primăria Oraşului Bocşa pentru că oraşul are probleme grave. Sunt lucrări de canalizare, de apă, de gaz, PNDL-ul este cu un picior în groapă pentru că firma care a câştigat licitaţia de 10 milioane de euro anul trecut este în insolvenţă. Iar acest contract este în pericol a se derula în continuare. Am enumerat doar patru probleme majore ale oraşului, fără problemele de zi cu zi ale oamenilor“.
Fostul edil a vorbit de infrastructură, de construirea de poduri, de refacerea podului din NeuWerk, afectat de inundaţii pe vremea când a fost primar şi a mai construit un pod în respectivul cartier. Iar despre spital a amintit cum a fost desfiinţat în timpul guvernării PDL, când s-au închis 72 de spitale. „Astăzi, la Bocşa funcţionează doar un centru de permanenţă pe care tot eu l-am înfiinţat, care funcţionează de la 3 după-amiaza, până a doua zi la 7 dimineaţa. Iar medicii şi asistentele de acolo, din păcate, nu sunt plătiţi pe grila pe care sunt plătiţi ceilalţi medici. Eu doresc ca în mandatul care a rămas, aceşti trei ani până la următoarele alegeri, cu ajutorul colegilor mei din PSD de la Bucureşti, să rezolv şi să găsesc soluţia unei clinici, în fosta policlinică a Spitalului Bocşa. O clinică pe care s-o dotez cu aparatură modernă, în care bocşenii să aibă acces la un act medical. Mă gândesc şi la tinerii din Bocşa, nu avem un teren viabil în oraş. Am făcut o cerere, avem aprobarea Consiliului Local Bocşa pentru a achiziţiona terenul de la Metalul Bocşa, un teren care este la nivel de Divizia B. O să mergem, o să facem o evaluare cu evaluatori autorizaţi, ne vom înţelege cu proprietara actuală. Vrem să preluăm acest stadion, să-l redăm tinerilor, sportului bocşean, să avem o echipă de fotbal a oraşului“, a mai precizat Mirel Pascu.
JCS-A.M.