Caraş-Severin, Romania

La sfârşitul acestei săptămâni sunt programate la Karlskoga, în Suedia, întrecerile etapei a IV-a a Campionatului European de Motociclism 2008 (U.E.M. CUP). Cursă la startul căreia se va prezenta şi pilotul de la U.C.M. Reşiţa, Ionel Pascotă, care a pornit spre Karlskoga încă de marţi seara. Înaintea acestei etape, Pascotă ocupă locul al III-lea.

Motor spart

„Am avut prbleme cu motorul la Rijeka, în Croaţia, ne-a declarat pilotul reşiţean. S-a făcut praf, însă l-am reparat în Austria şi totul este în regulă. Ce să zic? M-au penalizat acolo, m-au scos afară din cursă. Dar, ne strângem toate forţele pentru cursa din Suedia. Fiindcă avem şanse să câştigăm titlul european, ultima etapă, a V-a, fiind programată în Polonia, la Poznan, în data de 21 septembrie a.c.“
Revenind la etapa a IV-a, de pe circuitul Karlskoga, vineri şi sâmbătă sunt programate antrenamentele pentru ocuparea locului pe grilă, iar duminică, 27 iulie a.c., cursa propriu-zisă.

Dar, după cum se ştie, pilotul reşiţean este angrenat şi în alte competiţii continentale, Campionatul Europei de Est, Campionatul Alpe Adria şi Campionatul Austriei, şi două naţionale, Campionatul Romanian Superbike şi Campionatul Naţional de Motociclism Viteză, toate cursele fiind programate pe circuite din afara graniţelor ţării.

Spre exemplu, la revenirea din Suedia, se va pregăti pentru o nouă etapă de campionat naţional, la Serres, în Grecia (17 august a.c.). Apoi, peste două săptămâni aleargă la Brno (Cehia), pentru „Alpe Adria“, înaintea căreia ocupă poziţia a IV-a.

Marius Moraru

[email protected]