CARAȘ-SEVERIN – Spune deputatul social-democrat de Caraș-Severin, Silvia Mihalcea, care precizează că documentul ocupă a șasea poziție în lume după acceptarea țării noastre în programul Visa Waiver!
„Pașaportul românesc a devenit unul dintre cele mai puternice documente de călătorie din lume, acesta ocupând locul 6 în clasamentul realizat de Passport Index, dupa intrarea României în programul Visa Waiver, spune Silvia Mihalcea, secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaților. Ca și în cazul admiterii depline in spațiul Schengen, este un succes obținut în mandatul premierului Marcel Ciolacu, de care vor beneficia toți românii. Din martie 2025 nu mai este necesară obținerea vizei pentru intrarea în Statele Unite ale Americii.“
Pașaportul românesc ne dă acces la 175 de țări unde putem călători fără viză sau cu formalități minime, țara noastră fiind în aceeași categorie cu Letonia, Liechtenstein, Slovenia, Noua Zeelandă și Japonia. Potrivit Passport Index, pașaportul românesc este deasupra celui al Statelor Unite, Canadei sau Marii Britanii, în privința libertății de circulație.
JCS-T.K.