REŞIŢA – Zilele trecute, Consiliul Local Reşiţa s-a întrunit în vederea analizării unor proiecte pentru oraşul de pe Bârzava.
Cel mai important de pe ordinea zi a fost, cu siguranţă, cel privitor la achiziţionarea de către municipalitate a patru suprafeţe de teren totalizând 86.104 mp, situate în Valea Ţerovei și aflate în proprietatea a două societăţi comerciale din Reşiţa: SC H&H Immo SRL şi SC Machinenfabrik Liezen Reşiţa SRL.
Costul achiziţionării se ridică la circa 600.000 de euro, potrivit rapoartelor de evaluare întocmite de un evaluator autorizat ANEVAR. Preţul pe care administraţia locală va trebui să-l achite va fi în lei, la cursul BNR din ziua plăţii. Conform unui articol din hotărârea de consiliu local recent aprobată, plata se va efectua în două tranşe: prima, în cuantum de 234.000 de euro, va fi achitată în termen de 30 de zile de la data semnării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, iar cea de-a doua, de 366.000 de euro, va fi achitată până cel târziu la sfârşitul lunii iunie 2022. După întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare, cele patru terenuri vor intra în domeniul public al municipiului Reşiţa.
Potrivit referatului de specialitate al Direcţiei de Patrimoniu, motivul cumpărării acestor suprafeţe mari de teren a fost acela al suplimentării terenului aferent deja existent din Parcul Industrial amplasat pe Valea Ţerovei, pentru a veni astfel, în sprijinul potenţialilor investitori.
JCS-Nicoleta Moraru