CARAŞ-SEVERIN – Dacă în 2013 aveam aproape 3.000 de zilieri, „bunele măsuri“ luate în domeniu i-au redus, în vara trecută, la 519. Acum, la final de an pandemic, mai avem 52…
Anii trecuţi vorbeam despre creşterea numărului de zilieri în judeţ, care figurau în evidenţele Inspecţiei Muncii. Înregistrarea zilierilor a fost impusă prin lege începând din 15 aprilie 2011, iar Caraş-Severinul a tot crescut, încet dar sigur, la acest capitol, pentru ca apoi lucrurile să se stabilizeze.
Astfel, dacă în 2011 aveam 380 de zilieri, numărul lor a explodat practic anul următor, când au fost înregistraţi 1.503. Ritmul de creştere a continuat şi în 2013, când a fost înregistrat un vârf de 2.866 de zilieri. Apoi cifrele anuale s-au situat peste 2.000, neînregistrând fluctuaţii la fel de impresionante. S-a ajuns la aproape 2.500 în 2016 şi 2017, potrivit cifrelor prezentate de Inspectoratul Teritorial de Muncă din Caraş-Severin.
Ulterior, „bunele măsuri“ aplicate zilierilor au făcut ca, în judeţ, cifrele oficiale să se oprească la 519 în vara lui 2019. La această oră, în anul pandemiei, mai avem 52, atât figurează în evidenţele judeţului…
JCS-A.M.