Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Nu zicea greșit președintele Consiliului Județean când afirma că „decât un doctor foarte priceput, dar care are lipsă de interes, mai bine un fotbalist care își dorește să schimbe în bine ceva!“ Iar schimbarea s-a făcut fix astăzi, 28 aprilie, în ședința Consiliului de Administrație al spitalului, când Viorel Lolea a preluat frâiele discuțiilor, fiind votată demiterea Alinei Stancovici și a întregii conduceri a unității sanitare!

Aproape o oră și jumătate au durat lălăielile din Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență din Reșița, fiind dezbătute diferite probleme ale unității sanitare. S-a adus în discuție inclusiv problema validării sau legalității unora dintre membri, iar tertipurile liberalului Viorel Bașag, „trădătorul Iuda“ al lui Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean, au fost stinse de Viorel Lolea, care a stabilit rigorile impuse de seriozitatea unei asemenea ședințe, punându-i cu botul pe labe pe cârcotași.

Din cei șase membri prezenți – patru din partea CJ și doi de la Direcția de Sănătate Publică – trei au votat pentru revocarea din funcție a managerului Alina Stancovici. Ceilalți trei, adică Viorel Bașag și cei doi reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, nici nu s-au abținut, nici n-au votat împotrivă. Putem spune așadar că propunerea de destituire a managerului a fost votată cu unanimitatea voturilor exprimate. Concluzia tristă este că, deși DSP ar trebui să reprezinte interesele ministerului în teritoriu – Rafila declarându-se pentru schimbare la Spitalul Județean –, cele două doamne prezente au preferat metoda struțului.

Am încercat să aflam și opinia managerului Alina Stancovici după ședința de astăzi, dar până la ora publicării acestui material nu a răspuns solicitării noastre.

JCS-A.M.

FOTO: Radio Reșița