CARANSEBEȘ – E concluzia primarului Felix Borcean, după ce municipiul Caransebeș e la un pas de a semna pentru o…
CARAȘ-SEVERIN – Asta potrivit Biroului Vamal de Interior potrivit căruia numărul instalațiilor înregistrate în județ a scăzut la 66!
CARAȘ-SEVERIN – Duelul dintre cele două Nere, Bogodinț și Bozovici, de duminică, 21 septembrie, s-a încheiat cu scorul de 2-1 în favoarea campioanei en-titre, în etapa a III-a Ligii a IV-a! Găman a reușit să înscrie cele două goluri ce le-au adus celor de la Bogodinț încă trei puncte în clasament, în timp ce Burkhan a marcat pentru Nera Bozovici!
JOCURILE OLIMPICE – Canotorii Andrei Cornea și Marian Enache au cucerit medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de dublu vâsle masculin! Succesul celor doi canotori români din finala de la Paris vine după ce Simona Radiș și Ancuța Bodnar au cucerit medalia de argint în proba de dublu vâsle feminin!
CARAȘ-SEVERIN – Instituția Prefectului a contestat în contencios administrativ autorizația de construire pentru viitorul spital județean din Reșița!
ANINA – Asta susţine viceprimarul Aninei, Daniel Danu, vizavi de criticile care se aduc la adresa orașului Anina, spunând totodată că mereu a suferit când a auzit această expresie!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Fetele de la CSM Reșița au debutat cu dreptul în noul sezon de Liga 3, reușind să se impună duminică, 14 septembrie, în deplasare, scor 3-1, pe terenul celor de la CS Colțea 1920 Brașov!
REȘIȚA – Tinerele sportive de la secția de gimnastică ritmică de la CSȘ Reșița au demonstrat talent, ambiție și multă muncă, reușind să obțină numeroase medalii la diferite categorii și probe, la o competiție amicală desfășurată la Timișoara!
CARAȘ-SEVERIN – Serviciul public de ocupare caută angajatori cu locuri de muncă disponibile în general pentru tinerii proaspăt ieșiți de pe băncile instituțiilor de învățământ!
CARAȘ-SEVERIN – Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a adus în atenția publicului trei vești importante cu impact major asupra județului și a întregii țări!
CARAȘ-SEVERIN – Cel puțin asta e concluzia celor de la Îmbunătățiri Funciare, după interacțiunea cu agenții economici din domeniu rămasă fără finalizare!
ANINA – În cadrul ședinței Consiliului Județean de săptămâna trecută, orașul Anina a primit suma de 1.350.000 de lei. Primarul Gheorghe Românu a declarat că este mulțumit, deoarece acești bani îl vor ajuta să achite o parte din datoriile de 5 milioane de lei pe care le are orașul!
REȘIȚA – Edția a IV-a a Memorialului „Valentin Boșca” la minifotbal va avea loc sâmbătă, 14 decembrie, la Park Arena!
CARANSEBEȘ – Campioana județeană din sezonul trecut nu va mai continua în Liga a IV-a, iar jucătorii au plecat deja spre alte echipe!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre Reșița-Scăiuș, Reșița-Brebu-Zorlențu Mare, Reșița-Târnova și Reșița-Carașova, la care operatorii de transport au renunțat din lipsă de călători!
BOCȘA – Beneficiarii proiectului vor fi cei 800 de elevi și dascăli ai liceului teoretic bocșean!
ADVERTORIAL. Într-o lume agitată, unde adesea uităm să ne privim în ochi și să apreciem gesturile mici, există momente și oameni care ne readuc aminte ce înseamnă bunătatea, profesionalismul și bucuria de a ajuta.
CARANSEBEȘ – Contractul a fost semnat marți la sediul municipalității între primarul Felix Borcean și reprezentatul firmei care a câștigat licitația pentru furnizarea echipamentelor!
CARANSEBEȘ – Documentul a fost aprobat în ultima ședință a legislativului local și prevede timpi mai reduși pentru ridicarea, transportul, depozitarea și valorificare acestor mașini de pe domeniul public al municipiului!
