REȘIȚA – Ianis Doană, fiul lui Leontin Doană, a debutat în Liga 2 în partida câștigată de CSM Reșița cu…
CARANSEBEȘ – „Cupa de aur” a fost organizată de ACS Viitorul Borș cu sprijinul Consiliului Local, competiție la care s-au luptat pentru medalii 373 sportivi de la 30 cluburi din țară. Și de această dată elevii pregătiți de Radu Ion au reușit să urce pe podium!
REȘIȚA – CSM Reșița (Liga 2) a învins marți, 3 decembrie, cu scorul de 3-1 pe Sepsi Sfântu Gheorghe (Liga 1), în etapa a doua din grupa D din Cupa României!
REŞIŢA – Federația Națională a Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) Urbane apreciază procesul relocării unor locuitori ai zonei. Este vorba despre locatarii, cu sau fără acte, ai celor două blocuri dintre care unul a fost demolat, iar celălalt este în curs de reabilitare!
MOLDOVA NOUĂ – Prin implicarea primăriei, spitalul din oraș dispune de o platformă pentru aterizarea-decolarea elicopterului SMURD Caransebeș. Lucru cum…
CARAȘ-SEVERIN – Marea majoritate a celor 400 de persoane care au participat la bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată în cele două municipii cărășene, au fost din Caransebeș. Asta chiar dacă la Reșița au venit 31 de angajatori cu o ofertă cuprinzând peste 200 de locuri de muncă, iar la Caransebeș – 9, cu puțin peste 50 de locuri!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Returul de duminică n-a mai fost atât de ușor pentru voleibalistele pregătite de prof. Laura Andrei. Dacă sâmbătă n-au avut deloc emoții cu brașovencele cărora le-au administrat un scurt 3-0, ieri, caransebeșencele au avut de luptat patru seturi cu echipa secundă a Coronei!
CARAȘ-SEVERIN – Edilul Reșiței acuză funcționarii instituției de frânarea proiectului și speră să reușească deblocarea cu ajutorul ministrului Grindeanu!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit anchetatorilor, femeia ar fi votat la două secții de votare diferite, fiind acum cercetată pentru infracțiunea de fraudă electorală!
CARAȘ-SEVERIN – Pasajul pietonal subteran, ce urmează a fi construit în proximitatea gării din Băile Herculane, la km 381+200 al DN 6, va contribui la fluidizarea traficului, reducerea numărului de accidente, creșterea siguranței rutiere pentru pietoni și șoferi, reducerea emisiilor poluante și a costurilor de operare, potrivit DRDP.
VĂRĂDIA – Pompierii militari orăvițeni au pornit în intervenție, cu puțin timp în urmă, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, în lupta cu flăcările ce au cuprins acoperișul unei case din Vărădia. Ajunși la fața locului, salvatorii i-au găsit pe pompierii voluntari în acțiune, intervenind împreună pentru stingerea incendiului. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
CARAȘ-SEVERIN – Victimă a fost o persoană de 73 de ani din județul nostru, care a rămas fără bani sub pretextul că o rudă apropiată ar fi fost implicată într-un accident rutier, situația având astfel nevoie de o rezolvare financiară!
CARAȘ-SEVERIN – Organizația județeană a PUSL se află în faza de definitivare a listelor de candidați pentru alegerile locale!
CARAȘ-SEVERIN – Fumat a fost doar unul, de 19 ani. Parfumați au fost mai mulți. Unul dintre ei nu s-a lăsat oprit cu una, cu două, ci doar după o urmărire ca-n filme, în urma căreia a ieșit cu mașina în decor, împreună cu pasagera din dreapta!
CARAȘ-SEVERIN – Desigur, vă întrebați cine este femeia. Ne-o arată social-democrații, care i-au dat de două ori mai mulți bani decât Băilor Herculane, deși pozează în salvatorii stațiunii!
CARAŞ-SEVERIN – Cauzele sunt complexe, iar vina pleacă, în primul rând, de la muncitorul în construcții. Urmează șefii și conducătorii locului de muncă. Și cum construcțiile constituie sectorul de activitate cu pondere majoră în numărul total de accidentați în muncă, o campanie pe această linie este derulată de inspectorii ITM până în 9 decembrie!
ROMÂNIA. Președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, a avut miercuri o serie de întâlniri bilaterale cu lideri europeni de anvergură și a vorbit în deschiderea Congresului Partidului Popular European, care se desfășoară pe 6 și 7 martie 2024 la București!
REȘIȚA – Direcţia Judeţeană de Sport Caraș-Severin a premiat miercuri, 6 martie, cei mai buni gimnaști de la CSM Reșița și CSȘ Reşiţa, din anul 2023! Au fost recompensați cu diplome, cupe și echipamente sportive gimnaștii Andrei Titi, Robert Paşca, Alexandru Zăpârțan, Albert Popescu și antrenorii Robert Bălan și Alexandru Avram!
REȘIȚA – Handbaliștii au înregistrat încă o înfrângere în play-off și au cedat pe teren propriu, scorul 26-30 (11-12), în fața echipei CSM Alexandria, în etapa a VI-a! Formația antrenată de Marius Bahan și Cristian Ionescu se află în acest moment pe locul 6, cu doar 3 puncte!
