CARAȘ-SEVERIN – Este isprava pe care au făcut-o 2 dintre cei 6 conducători auto care au rămas fără permis, în…
CARANSEBEȘ – Scriitoarea din Caransebeș a participat zilele trecute la una din cele mai importante manifestări dedicate literaturii fantastice, cu tot ceea ce ține de aceasta (cărți, benzi desenate, jocuri, articole de colecție)!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 15 martie, cu scorul de 2-0, partida cu Metalul Buzău, din etapa a XXI-a, ultima a sezonului regular! Florin Gașpăr a deschis scorul în minutul 28, iar în minutele adiționale ale primei reprize Robert Jerdea a dus scorul la 2-0 pentru formația reșițeană!
CARAȘ-SEVERIN – Și ca să fie tacâmul complet, era și sub influența alcoolului și, posibil, a psihoactivelor! E isprava unui timișorean oprit în trafic de polițiștii din Oravița!
OȚELU ROȘU – Campionatul European de kickboxing ICO 2024 a avut loc în perioada 12-14 aprilie, iar din partea României…
CARAȘ-SEVERIN – Colegi de partid și asociați în Ocolului Silvic „Banatul Montan“, cei doi edili au puține lucruri în comun, dar multe în contradictoriu!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat Silvia Mihalcea a inițiat un proiect de lege prin care se cere pedepsirea cu câte 5% din salariu pentru fiecare absență nemotivată. În plus, CV-ul fiecărui parlamentar va trebui să fie public!
CARANSEBEȘ – A pățit-o un caransebeșean, după ce un alt bărbat, din Oțelu Roșu, i-a furat microbuzul și a plecat cu el tocmai în Sălaj! Spre ghinionul hoțului, acesta a fost surprins de o cameră de luat vederi amplasată pe o casă din zonă!
CARAȘ-SEVERIN – Doar două asemenea incidente au mai fost înregistrate marți în județ!
REȘIȚA – Primăria Reșița a publicat pe SEAP anunțul privind achiziția serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor. Elaborat de un consorțiu format din Primărie, Consiliul Județean, Universitatea Babeș-Bolyai și alți 19 parteneri (agenți economici), proiectul campusului ce urmează a fi construit pe platforma Mociur a obținut, la începutul lunii aprilie, o finanțare de 122,6 mil. lei din partea Ministerului Educației!
Monopoly se numără printre jocurile de societate cu peste 1 miliard de jucători, disponibil în peste 103 țări ale lumii și tradus în 37 de limbi. Varianta patentată în ultima zi a anului 1935 are la bază o idee a lui Charles B Darrow, aceasta fiind achiziționată ulterior de Parker Brothers, conform Library of Congress, o platformă cu ghiduri online din diferite domenii de activitate.
CARAȘ-SEVERIN – Cel puțin asta și-au propus, luni, la Porțile de Fier I, miniștrii Energiei din România și Serbia!
CARAȘ-SEVERIN – Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Toate au un sâmbure de adevăr, asta să vă fie clar, însă modul în care sunt scrise le duce în zona pamfletului. Că sunt utile sau inutile, vedeţi voi! Noi vi le oferim pentru că le ştim. Şi, credeţi-ne, ştim multe!
LUPAC – AFC Voința Lupac nu va juca în sezonul viitor în Liga 3, cererea de înscriere a formației cărășene fiind respinsă de FRF ca urmare a neachitării garanției de participare în competiții!
REȘIȚA – Sportivii mai mici de la Reșița au concurat la un turneu internațional, desfășurat în Serbia, la Cupa President Belgrad, unde s-au înfruntat luptători din Croația, Bosnia și Herțegovina, Spania, Ungaria, Macedonia de Nord, Serbia și România!
REȘIȚA – După victoria din prima etapă cu 2-0 în fața celor de la FCU Craiova, antrenorul Flavius Stoican crede că CSM Reșița poate obține mult mai mult în acest sezon! Se știe deja că Reșița are drept de promovare, iar Stoican are încredere că dacă a bătut Craiova, formația din Valea Domanului poate să facă la fel cu orice echipă din Liga 2!
REȘIȚA – CSM Reșița a învins marți, 6 august, cu scorul de 2-0, pe FCU 1948 Craiova, în prima etapă a Ligii 2! Practic, echipa lui Flavius Stoican a câștigat meciul încă din minutul 6, când deja Reșița avea 2-0 pe tabela de marcaj!
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre RMN-ul de la județean, despre un medic internist, unul de familie pentru Berliște, o clinică de investigații de rezonanță magnetică și un cabinet psihiatric!
CARANSEBEȘ – Managerul interimar Singh Bhupinder a anunțat că de azi, la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, se pot face și analize în ambulatoriu, iar oamenii nu mai sunt trimiși în oraș, la laboratoarele private!
