Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Jucătoarea ajunsă nu demult până pe locul 56 WTA (performanță la care puține tenismene pot spera) s-a întors acasă și îi va iniția pe cei mici în tainele sportului alb, în cadrul Clubului Sportiv Municipal Caransebeș. Antrenamentele se vor desfășura de două ori pe săptămână la Sala Polivalentă din cartierul Pipirig, iar Patricia Țig îi așteaptă pe copii să le împărtășească din experiența ei de jucătoare de performanță, cu două titluri și alte câteva finale în circuitul WTA!

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARANSEBEȘ – Liderul Ligii a IV-a Caraș-Severin reia luni, 19 ianuarie, pregătirile și are deja stabilite cinci partide de verificare cu CSM Reșița, Poli Timișoara, Minerul Lupeni, Timișul Șag și CS Sânandrei Carani (liderul Ligii a IV-a Timiș)!

REȘIȚA – Instalația fostei arene „Dan Păltinișanu” a fost donată clubului CSM Reșița în septembrie anul trecut, iar oficialii din Valea Domanului au obținut la început de 2026 toate avizele necesare pentru demararea lucrărilor. Totuși, Bobar nu poate preciza cu exactitate când vor începe acestea, deoarece proiectul este complex și implică realizarea unei fundații solide!

CARANSEBEŞ – Între două ședințe de îndată în aceeași oră, subiectul a fost dezbătut zilele trecute în Consiliul Local, într-un dialog amical.  Asta după ce PNL a lansat propunerea ca Primăria Caransebeș să vină cu un proiect pentru realizarea unui parc industrial care să aducă investitori și implicit locuri de muncă!