CARAȘ-SEVERIN – … decât Iohannis și Băsescu, spune șeful județului care crede în continuare că este nevoie de un plan…
REȘIȚA – Reșițeanul Cristi Chivu (44 de ani) este noul antrenor al lui Inter, acesta fiind prezentat oficial la gruparea de pe Giuseppe Meazza luni după-amiază!
GRĂDINARI – Ediția din acest an a „Color the Village” s-a încheiat! Păstrând specificul locului, casele din Grădinari au fost reabilitate datorită muncii depuse de voluntari veniți din toată țara!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – De data aceasta vorbim despre microbuze cu 16+1 locuri, care vor ajunge la 11 primării. Proiectul este implementat de Consiliul Județean în parteneriat cu 39 de primării din județ, care beneficiază astfel de mijloacele de transport verzi, și are o valoare totală de 35.900.719,36 lei, din care 30.168.671,73 lei sunt bani nerambursabili din PNRR (toate fără TVA)!
REȘIȚA – Două serii de lucrări, ilustrând modul în care artistul plastic Nicolae Comănescu vede și simte Reșița, într-o dublă expoziție cu un vernisaj întrerupt de o călătorie cu tramvaiul!
CARANSEBEȘ – Atleta Nicoleta Ciortan, legitimată la CSM Caransebeș, s-a evidențiat la Campionatul European de Alergare Montană, după ce a cucerit patru medalii, două la nivel individual și două cu echipa României!
CARAȘ-SEVERIN – Cei mai activi alegători au fost cei din grupele de vârstă 45-64 de ani și peste 65 de ani, în principal bărbați, iar cel mai puțin interesați de orizontul viitorilor 5 ani, cei între 18 și 24 de ani!
CARANSEBEȘ – Altă dată, când Oțelu Roșu venea la Caransebeș, meciurile erau disputate, mai ales datorită rivalității. Acum, chiar dacă îl au pe bancă pe fostul dinamovist Cosntantin Marcu, oțelarii sunt doar o umbră a formației din trecut. Iar asta s-a văzut și sâmbătă, pe stadionul Caromet, când Narcisa Zervești a făcut scor cu CS Oțelu Roșu: 10-0 (3-0)!
CARAȘ-SEVERIN – Cele 364 de secții de votare din județ s-au deschis la ora 7, la urne fiind așteptați 252.084 cărășeni cu drept de vot, câți sunt înscriși pe listele permanente, potrivit ultimelor date transmise de Autoritatea Electorală Permanentă. Președintele României va fi ales, astăzi, cu votul majorității celor care merg la urne, dintre ultimii doi candidați candidați rămași în cursă!
CARAȘ-SEVERIN – Deschise de la ora 7, cele 364 secții de votare din cele 77 UAT-uri ale județului sunt în așteptarea celor 252.084 alegători înscriși pe listele electorale permanente!
TURNU RUIENI – Cosmin Belci, primarul comunei Turnu Ruieni, a anunțat lansarea unui proiect de infrastructură rutieră: un drum nou de acces spre stațiunea Muntele Mic. Proiectul este menit să fluidizeze traficul și să răspundă solicitărilor venite din partea localnicilor și turiștilor!
REȘIȚA – TUR a scos la licitație un contract de furnizare a energiei electrice pentru alimentarea mijloacelor de transport public!
CARAȘ-SEVERIN – Investiția mult așteptată va contribui la modernizarea DJ 571, de la intersecția cu DN 57-Moldova Nouă-Cărbunari-Sasca Montană-Ciuchici-până la intersecția cu DN 57!
CARAȘ-SEVERIN – În turul decisiv al alegerilor prezidențiale de duminică, 18 mai, sunt așteptați la urne 252.084 alegători înscriși pe listele permanente!
CARAȘ-SEVERIN – Palatul administrației județene i-a avut ca oaspeți pe reprezentanții companiei care urmează să elaboreze studiul de fezabilitate al drumului de mare viteză Caransebeș-Lugoj!
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre ceea ce salvatorii cărășeni vorbesc ca fiind „antrenamente comune pentru misiuni subacvatice reușite“!