CARAȘ-SEVERIN – Pentru data de 1 aprilie, a fost emis ordinul de începere pentru lucrările de întreținere periodică pe DN…
REȘIȚA – Reșița a revenit în circuitul competițiilor AmaTur de tenis de masă, găzduind un turneu de amploare în Sala Polivalentă! Evenimentul a reunit peste 140 de participanți, atât amatori, cât și jucători experimentați, care au concurat la 12 mese!
REȘIȚA – După anunțul privind verificările din Turcia, proiectul de modernizare a transportului public din Reșița face un pas concret…
CARANSEBEȘ – Conducerea Spitalului Municipal de Urgență a anunțat joi închiderea contractului de muncă al medicului neurolog Ștefan Olariu, ca urmare a mai multor abateri disciplinare. Acesta va ajunge la spitalul din Orșova, care l-a și transferat în aceeași zi!
REȘIȚA – În dimineața zilei de joi, echipele de intervenție ale Primăriei Reșița au demarat acțiuni de plantare a arborilor în zona Centrului Civic, într-un demers care vizează îmbunătățirea aspectului urban și creșterea suprafețelor verzi din oraș!
CARAȘ-SEVERIN – Statueta de proveniență romană este prezentă, alături de altele descoperite în județ, la Dunăre, într-o expoziție recent deschisă…
SLATINA-TIMIȘ – Circulația pe podul peste râul Timiș, situat pe drumul județean DJ 582, la intrarea în localitatea Slatina-Timiș, a fost reluată după finalizarea lucrărilor de reabilitare. Redeschiderea a fost posibilă în urma avizului emis de Serviciul Rutier al Poliției județene!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
VEST – Expoziția „Topografii ale disoluției”: omagiu adus rezistenței umane, meditație asupra tăcerii și invitație la introspecție într-o lume marcată de transformări accelerate!
REȘIȚA – Succesul sportiv și implicarea socială merg mână în mână, iar uneori rezultatele confirmă perfect acest echilibru. Este și cazul Clubului de Dans Sportiv Mystic Reșița, care a reușit o performanță remarcabilă pe plan internațional. Pe 19 aprilie, perechea Bogdan Walter Kostner & Angelina Mosa a obținut locul I la competiția WDSF Rising Star Latino, desfășurată la Nisa, în Franța!
CARANSEBEȘ – Atleta de la CSM Caransebeș, Liliana Dragomir, a obținut un rezultat important la Belgrad Marathon, unde a încheiat pe locul al II-lea în cursa de 10 kilometri, cu timpul de 36:06. Performanța a fost realizată pe un traseu dificil, caracterizat de numeroase porțiuni solicitante, ceea ce crește valoarea rezultatului obținut!
CARAȘ-SEVERIN – Doar la Staționarul 2 al Spitalului Județean de Urgență din Reșița, după transformarea secției în compartiment!
CARAȘ-SEVERIN – Acesta este, pe scurt, bilanțul de weekend al salvatorilor cărășeni. În total, au intervenit în gestionarea a 37 de situații de urgență, dintre care 32 au fost pentru acordarea de prim ajutor, de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate și de transportare a acestora la spital. 5 au fost incendii!
REȘIȚA – Asta, în urma restructurării tuturor direcțiilor și serviciilor și a disponibilizării a 50-60 de persoane!
CARAȘ-SEVERIN – Oare dacă am ști că putem trăi clipe ale căror nuanțe se asemănă cu lumina, cu visele, cu ceruri necunoscute, culori ce nu există încă dar care ne pot aparține în întregime, ne-am mai irosi Timpul aiurea? Eu cred că da. L-am irosi!
CARAȘ-SEVERIN – Cei care-și doresc reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce au nevoie de certificatul de atestare fiscală de la primăria de domiciliu, emis în ziua în care fac solicitarea!
REȘIȚA – Rezultate excelente pentru clubul de dans sportiv Mystic Reșița, tinerii dansatori demonstrând o formă în creștere la concursurile naționale!
CARAȘ-SEVERIN – Intervenția propusă de cei de la Ambulanța pentriu Monumente are caracter de „prim-ajutor“ și include stabilizarea zidurilor prin metode minim invazive.
Monument istoric, Biserica Romano-Catolică din Văliug a fost ridicată în 1861!
REȘIȚA – La împlinirea a 100 de ani de existență, iubitorii CSM Reșița pregătesc un eveniment de gală, în care trecutul și prezentul se întâlnesc într-un spectacol dedicat suporterilor. Pe 16 mai, stadionul din Valea Domanului va găzdui un duel al legendelor, între ALL STARS CSM Reșița și ALL STARS Politehnica Timișoara, într-o confruntare simbolică ce promite emoție, nostalgie și fotbal de calitate!
CARAȘ-SEVERIN – Începând de vineri, 27 martie, plata anumitor amenzi contravenționale în termen de 15 zile se face la jumătate din valoarea trecută în procesul verbal, nu din minimul prevăzut de lege pentru fapta respectivă!
