CARANSEBEȘ – Jucătoarea ajunsă nu demult până pe locul 56 WTA (performanță la care puține tenismene pot spera) s-a întors…
CARAȘ-SEVERIN – În perioada 15 noiembrie 2025 – 14 februarie 2026, Casa Corpului Didactic Caraș-Severin a organizat și desfășurat programul de formare „Educație financiară”, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării cu 30 de credite profesionale transferabile!
REȘIȚA – În cadrul primei etape din Liga Elitelor U15 la fotbal feminin, CSM Reșița U15 a fost învinsă pe teren propriu de Universitatea Craiova U15, scor 1-2!
CARAȘ-SEVERIN – Visul Nedeii fostului președinte al Consiliului Județean, omul de afaceri Romeo Dunca, este gata să fie pus pe roate sub oblăduirea vicepreședintelui Ioan Crina!
CARANSEBEȘ – Doamna Eana Tatu, cadru medical pensionar, a împlinit recent frumoasa vârstă de 100 de ani, prilej cu care…
REȘIȚA – Consiliul Local a aprobat asocierea cu UAT Văliug pentru constituirea ADI Dezvoltare Transport Public Banatul Montan!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Documentele, necesare pentru stabilirea vechimii în muncă și calculării pensiilor, nu au fost încă ridicate de titulari!
REȘIȚA – Lucrările de modernizare din cartierul Micro 4 din Reșița, în valoare totală de 41.918.281 de lei, urmează să înceapă în aproximativ o lună. Anunțul a fost făcut de viceprimarul municipiului, Daniel Călin, care a vorbit atât despre amploarea intervențiilor, cât și despre soluțiile identificate pentru relocarea locurilor de parcare ce vor fi desființate!
REȘIȚA – Avertizarea e adresată atât locuitorilor din zona poligonului de tragere al Inspectoratului de Jandarmi, cât și eventualilor trecători!
REȘIȚA – O provocatoare expoziție de fotografie alb-negru purtând semnătura lui Daniel Pușcău poate fi vizitată până vineri, 20 februarie, în foaierul Centrului Universitar UBB. Astfel, din perspectiva duratei de expunere cel puțin, „timpul“ ar putea fi considerat a reprezenta „A patra dimensiune“, după cum și-a intitulat fotograful această expoziție de autor!
REȘIȚA – Hotelul Semenic, una dintre clădirile-simbol ale centrului municipiului Reșița, a ajuns astăzi o ruină periculoasă, sub privirile zilnice ale trecătorilor!
RĂCĂȘDIA – Poliția județului descria, în 4 februarie, cazul de la Răcășdia al unui bărbat de 66 de ani, internat în stare gravă la spital, cu mai multe leziuni corporale, posibil provocate de un obiect tăietor!
REȘIȚA – CSM Reșița a început în forță seria meciurilor de pregătire din cantonamentul din Antalya, reușind o victorie convingătoare, scor 3-1, în fața formației Ilbirs Football Club din Kârgâzstan!
REȘIȚA – Reșițeanul Cristi Chivu, antrenorul lui Inter Milano, a purtat joi torţa olimpică pentru Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina!
BORLOVA – … soții au vrut să facă schimb de ture. Doar că polițiștii le-au dat șah mat, după ce au aflat că nu femeia era la volan, când autoturismul li s-a răsturnat cu roțile-n sus, ci bărbatul, care era un pic prea… parfumat. Mai grav, nici măcar n-avea permis!
CARANSEBEȘ – Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne informează că, în perioada 2–4 februarie 2026, un elicopter Sikorsky S-70M Black Hawk, aparținând instituției, a desfășurat zboruri de instruire la Unitatea Specială de Aviație Caransebeș!
REȘIȚA – Și asta nu doar cele de pe raza municipiului, ci și o parte a celor din Moniom, Câlnic,Țerova, Doman Secu și Cuptoare!
CARAȘ-SEVERIN – Ancheta relevă faptul că pădurarii tratau fondul cinegetic ca pe propria tarla, nelipsind sumele impresionante de bani, muniția confecționată artizanal sau afacerile cu lemne!
CARAȘ-SEVERIN – Scriitorul, jurnalistul, editorul, directorul Editurii „TIM” din Reșița, redactorul-șef al revistei de literatură, artă și cultură „Semenicul”: iată multiplele valențe ale unuia dintre cei care își dedică viața culturii caraș-severinene precum nu mulți o fac, și se pot mândri cu aceasta – Gheorghe Jurma, cel născut în urmă cu 81 de ani, la 5 februarie 1945, în satul Bobda, județul Timiș!
