CARAȘ-SEVERIN – Valul de căldură care se resimte deja în județ va persista, maximele zilei de mâine urmând a se…
MUNTELE MIC – Salvamontiștii cărășeni au fost cei care au marcat ziua de 1 Decembrie în stațiunea montană, cu tricolorul românesc și drapelul Salvamont! N-au fost însă doar momente de sărbătoare azi pe Muntele Mic. A fost nevoie și de intervenția salvatorilor montani și chiar a elicopterului SMURD Caransebeș, după un accident pe pârtie!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului spune că a votat cu speranță și încredere, pentru reindustrializarea județului și pentru un nou spital județean, dar mai ales pentru ca toți primarii să primească banii de care au nevoie pentru comunitate!
CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce administrația județeană se contrează cu cea locală pentru licență, există riscul ca apele termale din stațiune să ajungă din nou pe mâna băieților deștepți!
CARAȘ-SEVERIN – Asta ne asigură șeful social-democraților cărășeni, care vorbește deja despre o stabilitate financiară!
REȘIȚA – CSM Reșița, secția de arte marțiale mixte de contact, a participat la Campionatul Național Freestyle Kickboxing organizat de FRFK, cu cinci sportivi! Campionatul a fost structurat pe mai multe probe de concurs, însă echipa reșițeană a concurat doar la proba de K1!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 30 noiembrie, cu CS Afumați, scor final 2-3, în etapa a XV-a a Ligii 2 și a căzut un loc în clasament!
REȘIȚA – Administrația reșițeană scrie din nou istorie duminică, de 1 Decembrie, când între orele 12.00 și 18.00, tramvaiele vor circula gratuit, cu călători, pe tot traseul, de la depoul din Govândari, până la stația intermodală din Muncitoresc și înapoi!
CARANSEBEȘ – În aceste zile se desfășoară ultimele pregătiri pentru ca patinoarul amplasat în Parcul Dragalina să poată primi amatorii de distracție pe gheață chiar de Ziua Națională. Prețul de intrare pe gheață este de 5 lei pentru copii și 10 lei pentru adulți, în acest preț fiind incluse și patinele!
CARAŞ-SEVERIN – O echipă formată din reprezentaţi de la mai multe instituţii abilitate verifică în aceste zile albiile râurilor, precum şi modul cum sunt întreţinute şanturile şi rigolele în mai multe localităţi din Caraş-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Cursanții Secției de Arte din cadrul Școlii Populare de Arte și Meserii „Ion Românu“ expun în Sala „Ion Stendl“!
REȘIȚA – La scurt timp după ce a semnat prelungirea contractului cu CSM Reșița, Marian Drăghiceanu s-a transferat la Oțelul Galați și va juca din sezonul viitor în Superligă!
REȘIȚA – În perioada 14-16 iunie are loc întâlnirea posesorilor de Volkswagen istorice. Iubitorii de mașini clasice Volkswagen, cunoscute afectuos ca “broscuțe”, s-au adunat în număr mare la evenimentul Banat Käfer Meeting #4. Acest festival de trei zile, care are loc la Camping Șura Banatului, este o sărbătoare a nostalgiei și a pasiunii pentru autovehiculele istorice!
REŞIŢA – Prin această campanie, Artrom Steel Tubes și-a demonstrat angajamentul față de protejarea mediului!
REȘIȚA – Elevii care vor opta pentru calificările oferite de Consorțiu vor beneficia de burse de 1.000 de lei/lună!
CARAȘ-SEVERIN – Cei de la Drumuri și Poduri Banat (Maxagro) încep să fie din ce în ce mai prezenți pe drumurile din Caraș-Severin. Potrivit șefului județului, firma face lucrări de calitate și pe bani mai puțini decât restul, reușind din ce în ce mai mult la licitații. Și nu doar pe drumurile județene, ci și pe cele naționale!
CARAȘ-SEVERIN – Dacă numele președintelui era cunoscut încă de luni dimineață, distribuția celor 30 de mandate a mai avut de așteptat!
CARAŞ-SEVERIN – Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara a expus recent una dintre cele mai deosebite piese din colecţie: o căniță romană descoperită la Pojejena, în situl arheologic renumit pentru cercetările din epoca romană, realizate pe malul Dunării în deceniul al VII-lea din secolul trecut!
CARAŞ-SEVERIN – Acesta nu este un slogan electoral, ci un proiect în cadrul căruia Spitalul Județean de Urgență Reșița va achiziționa două echipamente radiologice. Spitalul a inițiat deja pe SEAP achiziția unor „echipamente și dotări de folosință medicală, în vederea creșterii calității actului medical pentru asigurarea funcționării și eficientizării serviciilor de sănătate publică“!