Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Sub egida Federația Română de Lupte, la Reșița s-a desfășurat un stagiu internațional de pregătire dedicat categoriilor de vârstă U17–U20 la lupte libere, reunind sportivi din România și Slovacia. Acesta a fost al doilea an consecutiv în care sportivii celor două țări se antrenează împreună, schimbul de experiență fiind extrem de util pentru creșterea nivelului de pregătire!

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

REȘIȚA – Protagonista incidentului ar fi o femeie cunoscută cu probleme psihice, care a ajuns la spital. Totul s-a petrecut marți seară, 7 aprilie, înainte de ora 19.00, când polițiștii reșițeni au fost alertați, prin apel la 112, că o persoană și-ar fi provocat răni la nivelul membrelor superioare în timp ce se afla la un bar din localitate!

FOTBAL – Mircea Lucescu a murit marți, 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani, la Spitalul Universitar de Urgență, unde era internat. Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrați și de succes antrenori din istoria fotbalului românesc. Dincolo de gloria internațională, „Il Luce” a fost aproape și de echipa națională pe care a condus-o atât la începutul cât și la sfârșitul carierei de antrenor!