REȘIȚA – Situație ciudată descoperită de o firmă contractată pentru lucrări de reparații la sistemul de canalizare din Gara Reșița…
CIUCHICI – Comuna Ciuchici este traversată de mai multe lucrări de infrastructură, dar nu toate merg strună, așa cum recunoaște chiar primarul Ion Orbulescu. Acesta a detaliat stadiul proiectelor, obstacolele întâlnite și soluțiile pe care administrația locală le caută pentru a merge mai departe!
CARAȘ-SEVERIN – E vorba despre numărul celor asociate asistenței medicale și nu al celor contractate pe stradă, la plimbare sau ”aiurea-n tramvai”!
CARAȘ-SEVERIN – Dacă în primele 9 luni ale anului trecut nu a fost semnalat niciun caz în județ, anul acesta au fost înregistrate 415!
GRĂDINARI – Comuna Grădinari își deschide porțile către un tărâm de poveste! În perioada 19-22 decembrie 2024, între orele 17:00…
CARAȘ-SEVERIN – La 20 de ani de la înființarea inspectoratului, doi ofițeri și trei subofițeri au depus jurământul militar!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Partidă cu multe goluri pe terenul din Balta Sărată, acolo unde CSM Caransebeș, principala favorită la câștigarea Ligii a IV-a Caraș-Severin în acest an, a întâlnit una din revelațiile sezonului precedent, Voința Șoșdea!
REȘIȚA – În cadrul unei conferințe de presă, directorul CSM Reșița, Cristi Bobar, a precizat că își asumă desființarea echipei de handbal seniori!
CARAŞ-SEVERIN – Primul impact al tinerilor cu piața muncii poate însemna fie indemnizația de șomaj de câte 330 de lei, acordată jumătate de an, fie o primă de inserție de 1.980 de lei. Data limită de 5 august este un termen de decădere, astfel că tinerii care nu au reușit să-și depună dosarele până atunci, nu pot beneficia de indemnizația de șomaj și nici de prima de inserție!
REȘIȚA – Handbaliștii reșițeni au suferit duminică, 2 martie, o înfrângere la limită cu CSO Teutonii Ghimbav. Gazdele au câștigat cu 27-26 (15-10) în fața CSM-ului, în etapa a IV-a a play-off-ului de promovare, cu un gol marcat în ultimele secunde, gol contestat de reșițeni!
REȘIȚA – Sportivii reșițeni legitimați la CSȘ și CSM au concurat la finalul săptămânii trecute la Memorialul„Herman & Georgeta Schier” la înot, unde au reușit să urce pe podiumul de premiere de 17 ori!
CARAȘ-SEVERIN – Intervenția pompierilor militari cărășeni a dus la stingerea rapidă a flăcărilor, reducându-se considerabil pagubele!
REȘIȚA – Accidentele rutiere nu țintesc doar tramvaiele, ci și mașinile primăriei!
CARANSEBEȘ – Surorile Franciscane, în colaborare cu Parohia Romano-Catolică și Primăria Caransebeș, au pus la cale câteva ore de distracție la tradiționalul bal mascat de Fărșang!
CARAȘ-SEVERIN – Este poziția președintelui Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, care consideră că demolarea ar împovăra prea mult bugetul Caraș-Severinului, în contextul în care prioritară rămâne problema infrastructurii, în special a drumurilor!
REŞIŢA – O întrebare de mulți lei privind existența, utilitatea și profitabilitatea Agenției de Dezvoltare Locală Reșița SA!
CARAŞ-SEVERIN – Aceasta e una dintre concluziile desprinse din ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice!
CARAȘ-SEVERIN – Două orașe și cinci comune din Caraș-Severin se îndreaptă cu pași concreți spre energia verde. Contractele de finanțare pentru realizarea de parcuri fotovoltaice au fost semnate vineri, 28 februarie, la Ministerul Energiei!
CARAȘ-SEVERIN – Cartea „Morile de la Rudăria” a fost lansată la Căminul Cultural de la Rudăria în prezența numeroșilor prieteni ai Asociației Acasă în Banat, a rudărenilor și autorităților locale. Următoarea lansare va avea loc la Timișoara, la Bastionul Theresia, pe data de 6 martie!
