REȘIȚA – CSM Reșița știe deja locația cantonamentului de iarnă, dar și pe ce posturi echipa este deficitară. Flavius Stoican…
CARAȘ-SEVERIN – Monitorizați prin GPS și cu analize de ADN, zimbrii din Munții Țarcu nu mai depind de intervenția umană pentru hrană. Din cele peste 200 de exemplare, 40 vor fi relocate pentru creșterea diversității genetice, spun cei de la WWF România!
REȘIȚA – Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița, secția arte marțiale mixte de contact, a participat sâmbătă, 24 mai, la competiția ”Fight Night Show”, organizată la Petroșani, unde a reușit să câștigat trei medalii. Dintre acestea, două au fost de aur, iar una de argint!
REȘIȚA – Daniela Doban, legitimată la CSM Reșița și antrenată de Zoltan Lipan, a devenit campioană europeană la para-karate și a contribuit cu medalia de aur câștigată la bogatul palmares obținut de România la competiția organizată în Polonia! Campionatul European de Karate WUKF 2024, de la Varșovia, ediția cu numărul 14, s-a desfășurat în perioada 9-13 octombrie cu participarea a 1725 de sportivi din 25 de țări!
RĂCHITOVA – Este povestea unui patruped care i-a adus stăpânului său, din Răchitova, atât un dosar penal pentru tăiat urechile,…
REȘIȚA – În premieră, Jurnal de Caraş și CAON sunt, în acest an, parteneri media la cel mai important eveniment academic al Transilvaniei: Zilele Academice Clujene!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Lucrările la complexul sportiv din zona 7 Noiembrie din Reșița continuă într-un ritm constant, după ce au fost demarate la începutul anului 2022. Autoritățile locale estimează că proiectul ar putea fi finalizat în această toamnă!
CARANSEBEȘ – Unul dintre acestea, zidul vechii cetății, a fost descoperit zilele trecute pe strada Traian Doda de firma care execută lucrările de modernizare a rețelelor de apă și canalizare!
REȘIȚA – Gimnastele de la Clubul Sportiv Școlar Reșița au cucerit şase medalii de argint şi două de bronz la Campionatele Naţionale Şcolare, desfășurate la Oradea!
OȚELU ROȘU – Activele lui au fost cumpărate în bloc de o firmă controlată de familia Umbrărescu, la o licitație cu un singur ofertant!
ANINA – O autoutilitară și o remorcă cu 23,12 metri cubi de lemne au fost confiscate de polițiști. Potrivit oamenilor legii, materialul lemnos era transportat fără documente legale, iar autoutilitara a fost indisponibilizată!
REȘIȚA – În mijlocul peisajului montan al stațiunii Semenic, aproximativ 70 de elevi ai Colegiului Național „Traian Lalescu“ din Reșița au participat la o activitate educativă interactivă alături de jandarmii montani din cadrul Postului Montan Văliug!
CARANSEBEȘ – Viceprimarul municipiului Caransebeș, Marin Nedelcu și ministrul Energiei, Sebastian Burduja, au semnat contractul de finanțare în valoare de 6,4 milioane de lei pentru înființarea unui parc fotovoltaic în vederea producerii energiei electrice din surse regenerabile în municipiul Caransebeș!
REȘIȚA – Memorialul Radu Bote, ediția a II-a, a avut loc vineri, 20 decembrie, și a reunit patru echipe de juniori II!Această ediție a turneului memorial a fost câștigată de CSM Reșița, pe locul secund au fost juniorii de la Unirea Sânnicolau Mare, iar pe locul al treilea s-au clasat cei de la CSȘ Drobeta Turnu Severin. CSC Moșnița Nouă a terminat competiția pe al patrulea loc!
REȘIȚA – Ca în fiecare an, în 21 decembrie a avut loc, la troița din Centrul Civic al Reșiței, un ceremonial dedicat victimelor Revoluției din 1989, precedat de o slujbă de pomenire și încheiat cu momentul depunerii de coroane de către reprezentanții celor câteva asociații de revoluționari și cei ai autorităților!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre două asocieri de firme, pentru modernizarea DJ 571 Intersecție DN 57 – Moldova Nouă – Cărbunari – Sasca Montană – Ciuchici – Intersecție DJ 57! Finanțarea în lei – echivalentul a aproape 50 de milioane de euro – va asigura accesul mai civilizat spre cele mai spectaculoase zone naturale din regiune, incluzând Cheile Nerei, Cascada Beușnița și Ochiul Beiului!
ADVERTORIAL. Descoperă vedeta sezonului, Ciocolata Dubai, cu gust senzațional, în forma festivă de brăduț, alături de alte delicii:
CARANSEBEȘ – E concluzia la care au ajuns revoluționarii din Caransebeș, la 35 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989!
REȘIȚA – Teatrul de Vest Reșița vă invită la premiera spectacolului „Ultima haltă în paradis“, o producție regizată de Sorin Militaru, care va avea loc pe 22 decembrie, ora 19:00. Evenimentul marchează o încheiere memorabilă a anului teatral 2024, oferind publicului o comedie romantică ce îmbină umorul subtil cu o profundă reflecție asupra vieții!





