VRANI – Răzvan Otiman, primarul comunei Vrani, a anunțat că cel mai important proiect din comună se află în faza…
TEREGOVA – Camerele de supraveghere a fondului forestier au surprins momentul magic în care, într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Teregova, o ciută (femela cerbului), trece urmată îndeaproape de vițelul ei, care se lasă sustras câteva clipe de lumea din jur!
REȘIȚA – Așa se va circula pe Bulevardul Revoluția din Decembrie 1918, mâine, între orele 00:00 și 05:00, însă doar în zona intersecției cu strada Bielefeld!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului este de părere că, acum că au trecut cei 5 ani de activitate – necesari pentru ca județul să nu dea banii europeni înapoi –, se poate renunța la bacul de pe Dunăre, acesta putând fi cedat!
ORAVIȚA – Cetățenii străini nu încercau să intre în țară, ci… să fugă din ea, spre Serbia, pentru a ajunge…
CARAȘ-SEVERIN – Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a transmis un mesaj în contextul dezbaterilor politice generate de turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Liderul PSD a criticat solicitările venite din partea USR, care cer sprijinul votanților social-democrați pentru candidatul Elena Lasconi!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Și asta doar în primele șase luni ale acestui an! Distribuitorul Delgaz Grid a „contorizat“ peste 660 de cazuri de furt de curent și gaze!
CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean, viceprimarul Marin Nedelcu și directorul Colegiului Național ”Traian Doda”, Codruța Cristescu, au semnat marți contractul de comodat pentru microbuzul electric de 16+1 locuri, primit de colegiu prin proiectul ”Microbuze electrice pentru elevii județului Caraș-Severin”!
REȘIȚA – Județul nostru a obținut rezultate remarcabile la etapa interjudețeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență. Vorbim despre etapa interjudețeană, derulată zilele trecute, la ISU Dolj!
REȘIȚA – CSM Reșița va întâlni duminică, 23 februarie, de la ora 13.00, pe CSM Alba Iulia, în cadrul barajului de clasament din Grupa D a Cupei României! Câștigătoarea acestui baraj va juca meciul din sferturile de finală ale Cupei României Betano, pe teren propriu, împotriva câștigătoarei din barajul Politehnica Iași – AFC Hermannstadt (programat miercuri, 26 februarie)!
OȚELU ROȘU – Sportivii de la Clubul Sportiv Oțelu Roșu au cucerit șase medalii la Turneul Internațional de judo Cupa „Drobeta”!
CARAȘ-SEVERIN – Trei din patru fapte penale comise în perimetrul unităților de învățământ sunt comise cu violență! Însă paleta infracțională a fost mult redusă față de anul anterior!
CARAȘ-SEVERIN – În opinia primarului Ioan Popa, Reșița nu poate rata investiția, având în vedere maturitatea proiectului!
CIUCHICI – Cu asta se mândrește Ion Orbulescu, primarul comunei, care derulează investiții semnificative pentru modernizarea infrastructurii locale. Primarul a prezentat stadiul proiectelor de alimentare cu apă, canalizare, iluminat public și dotare a instituțiilor publice, subliniind că toate sunt finanțate și trebuie finalizate conform termenelor stabilite!
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre recepționarea mijloacelor de transport cu 8+1 locuri, cărora li se vor adăuga alte 15, cu o capacitate de 16+1 locuri!
BERZOVIA – Acesta este planul lui Robert Nosal, primarul comunei Berzovia, care a prezentat un bilanț al proiectelor de dezvoltare aflate în desfășurare, subliniind că administrația locală urmărește modernizarea infrastructurii și creșterea calității vieții pentru locuitori!
REȘIȚA – Deși a reușit să-și egaleze recordul personal, sprinterul Cristian Roiban nu a reușit să se califice la Campionatul Balcanic!
CARAȘ-SEVERIN – O altă amendă identică a fost aplicată pentru depunerea de materiale de umplutură în Dunăre, la Coronini!
REȘIȚA – Turneul internațional de judo Cupa „Drobeta” s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute, iar sportivii reșițeni au reușit să urce pe podiumul de premiere de mai multe ori!
