REȘIȚA – După ce sâmbătă seara a mai avut loc un accident între un tramvai și un autoturism, primarul Reșiței…
REȘIȚA – Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița, secția arte marțiale mixte de contact, a participat sâmbătă, 24 mai, la competiția ”Fight Night Show”, organizată la Petroșani, unde a reușit să câștigat trei medalii. Dintre acestea, două au fost de aur, iar una de argint!
TURNU RUIENI – Tragicul incident s-a petrecut aseară, când cei doi au încercat să se adăpostească de puternica furtună care a lovit zona!
REȘIȚA – Memorialul “IOSIF MĂZĂRAN” va avea loc sâmbătă, 19 octombrie, pe stadionul de atletism din cadrul Complexului Sportiv „Francisc Vaștag” din Reșița și se va adresa juniorilor 3, copiilor 1, 2, 3, 4 și spiridușilor!
CARANSEBEŞ – Ales cu aproape 700 de voturi la alegerile din iunie, omul de afaceri Traian Pleșa se vede contestat…
VĂRĂDIA – Judecătoria Oravița a invalidat alegerea Cristinei Racu, candidată a Partidului Social Democrat (PSD), la funcția de primar al comunei Vărădia, județul Caraș-Severin! Decizia a fost pronunțată pe 15 octombrie!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
VEST – Potrivit datelor furnizate pentru tion.ro de către cei de la CFR Infrastructură, calea ferată amintită stă cel mai rău din cele patru tronsoane de pe Caransebeș-Arad, care trebuie reabilitate prin PNRR!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit STS, „Sistemele informatice au avut disponibilitate 100% pe întreaga durată de desfășurare a procesului electoral și pe timpul operațiunilor la închiderea secțiilor. Informațiile apărute referitoare la indisponibilitatea sistemelor informatice pentru 30 de minute sunt incorecte!“
CARAȘ-SEVERIN – În prezent, limita de vârstă este de 18 ani. Vestea cea bună este transmisă de către deputatul liberal Marcel Vela, unul dintre inițiatorii proiectului!
CARAȘ-SEVERIN – Mai bine de 220 de kilograme de pirotehnice au fost indisponibilizate deja…
SEMENIC. În această iarnă, Munții Semenic devin destinația perfectă pentru iubitorii de zăpadă și aventuri autentice. Dacă sunteți în căutarea unei experiențe inedite, plimbările cu săniile trase de cai… putere, organizate de echipa Iasminei, sunt atracția principală a sezonului!
ADVERTORIAL. Toată gama de scaune pentru bucătărie și living beneficiază de reduceri de până la -20%!
CARANSEBEȘ – Sau trei ani de speranță, solidaritate și vieți salvate la Punctul de Operare Aeromedicală Caransebeș, așa cum titrează cei de la Inspectoratul General de Aviație al MAI!
CARAȘ-SEVERIN – Peste tot sunt oameni, cuvinte, gânduri. Toţi aşteptăm Sărbătorile. Doar grijile, stările sufleteşti şi realităţile diferă. Nici grijile de azi, nici incertitudinea de mâine nu trebuie să ne umbrească sărbătorile. Gândiţi-vă la steaua care vesteşte înnobilarea sufletelor noastre şi nu lăsaţi pe nimeni şi nimic să vă fure bucuria Crăciunului!
REȘIȚA – Cupa „Moș Crăciun” la babyhandbal și minihandbal a avut loc duminică, 22 decembrie, la Sala Polivalentă din Reșița. S-au întrecut echipele CS Hercules Băile Herculane, AS Teregova, ACS Biamar Reșița, ACS Mundo Reșița, ACS Mundo Caransebeș și CSM Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit acestuia, bilanțul celui de-al treilea an în care s-a aflat la conducerea Instituției Prefectului este unul pozitiv!
REŞIŢA – Tramvaiul a revenit oficial pe străzile Reșiței, iar debutul său a atras interesul a mii de locuitori. Laurențiu Stanciu, directorul general al Transport Urban Reșița (TUR), a oferit detalii despre primele zile de funcționare și despre modul în care cetățenii se adaptează la noul mijloc de transport!
MUNTELE MIC – Cristi Dunca, directorul general al weSki, a declarat că sezonul de schi de pe munte a început în forță anul acesta, cu un număr mai mare de turiști și condiții favorabile!
CARAȘ-SEVERIN – Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin avertizează asupra condițiilor meteorologice extreme care vor afecta zona montană a județului în perioada 23 decembrie, ora 20:00 – 25 decembrie, ora 10:00!





