PRILIPEȚ – În această dimineață, la ora 03.40, pe DN 57 B, în localitatea Prilipeț, s-a produs un accident rutier…
CARAȘ-SEVERIN – De curând, la Constantin Daicoviciu a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la o nouă investiție finanțată pe fonduri europene. Mai exact, este vorba despre construcția clădirii unde va funcționa Centrul de Recuperare Neuromotorie, de tip ambulatoriu, pentru persoanele cu dizabilități. Pentru centrul medical de la Maciova, costurile se ridică la 500.000 de euro!
CARAȘ-SEVERIN – Pe 4 august, două tinere curajoase, Luisa Lagos Guillen și Tabita Mihuț, ambele în vârstă de 16 ani, vor porni într-o călătorie spectaculoasă pe bicicletă, străbătând întregul traseu Via Transilvanica – 1.400 km de la Drobeta-Turnu Severin până la Putna, în doar 30 de zile!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful AJF Caraș-Severin, Viorel Lolea, consideră că orgoliile prea mari au dus la desființarea echipei din cartierul Balta Sărată!
CARAȘ-SEVERIN – Crede șeful județului, care vorbește despre prioritățile Caraș-Severinului, pornind de la reindustrializare, până la infrastructura de transport și…
CARAȘ-SEVERIN – Cele mai multe misiuni ale pompierilor militari cărășeni au fost de acordare de prim ajutor și de asistență de persoane!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – După atâtea așteptări, provocări, inclusiv birocratice, și pregătiri, catamaranul Baziaș 4 circula pe Dunăre fără documente… Din fericire, acum le are!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful statului, Nicușor Dan, a criticat birocrația și lentoarea, în special în privința modului în care se derulează activitățile parchetelor, și s-a declarat nemulțumit de justiția din România!
REȘIȚA – Capăt de drum pentru handbalul masculin reșițean! Motivul? Costuri prea mari, lipsa interesului, dar și faptul că „au fost tot timpul dispute, discuții, reclamații, sesizări de tot felul”, așa cum a apreciat primarul Ioan Popa!
CARANSEBEȘ – Magistrații caransebeșeni au considerat că e de ajuns această formă de pedeapsă pentru bărbatul din Oțelu Roșu care a furat într-una din nopțile trecute un microbuz de pe strada Cetății și a ajuns cu vehiculul până în Sălaj!
BOCȘA – Casa Corpului Didactic Caraș-Severin continuă activitățile de formare în domeniul prevenției consumului de droguri, organizând în această perioadă programul „Elemente de bază în prevenirea și combaterea consumului de droguri“!
REȘIȚA – După aproape 24 de ani, hotelul-ruină din inima Reșiței și-a schimbat în cele din urmă proprietarul, dar năravul ba!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat Marius Isac dă vestea cea bună pensionarilor cu venituri mici, care vor primi încă o tranșă din bani înainte de Crăciun!
CARAȘ-SEVERIN – Fostul președinte al Consiliului Județean, alături de politicianul Carlo Fidanza, mâna dreaptă a Giorgiei Meloni, premierul Italiei, și Mateusz Morawiecki, fostul premier al Poloniei, vor fi astăzi, la ora 15.00, la BEC, pentru a-l susține pe George Simion în cursa pentru prezidențiale!
CARAȘ-SEVERIN – România doboară praguri demografice cu o viteză alarmantă, iar județul Caraș-Severin nu face excepție. Dacă în 2011 numărul de nou-născuți scădea, la nivel naţional, pentru prima dată sub 200.000, în doar 13 ani, până în 2024, acesta s-a redus la sub 150.000!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului avansează data de 15 iunie, când va fi sărbătorită prima dată Ziua Banatului Montan, iar turiștii vor putea vizita investiția de 5 milioane de euro!
REŞIŢA – 350 milioane de euro e valoarea însumată a acestora: unele implementate, altele în execuție sau în așteptare!
REŞIŢA – Orașul face pași importanți spre un viitor mai verde prin achiziția a 14 autobuze electrice, care vor deservi atât zona urbană, cât și cea metropolitană, facilitând și legătura cu Văliug!
CARAȘ-SEVERIN – Ne asigură consilierul județean Ioan Crina, care spune că administrația județeană a făcut rapid toate demersurile legale pentru ca bacul de la Moldova Nouă să funcționeze din nou! Iar asta s-ar putea întâmpla în cel mult o lună, dacă procedurile curg la fel de lin ca până acum!
