Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Reșița a trăit azi o zi încărcată de emoție și simbolism, în care arta, memoria și identitatea locală s-au împletit cu celebrarea Zilei Naționale a României. La ora 12:00, centrul Reșiței s-a umplut de culorile tricolorului odată cu parada MAI. Defilarea a atras numeroși spectatori, de la copii care fluturau stegulețe, până la seniori care nu au vrut să piardă momentul!

CARANSEBEȘ – Altă dată, când Oțelu Roșu venea la Caransebeș, meciurile erau disputate, mai ales datorită rivalității. Acum, chiar dacă îl au pe bancă pe fostul dinamovist Constantin Marcu, oțelarii sunt doar o umbră a formației din trecut. Iar asta s-a văzut și sâmbătă, pe stadionul Caromet, când Narcisa Zervești a făcut scor cu CS Oțelu Roșu: 10-0 (3-0)!

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

BĂILE HERCULANE – Băile Herculane continuă să fascineze vizitatorii prin experiențe autentice, iar una dintre cele mai apreciate apariții ale stațiunii este „Cetățeanul Roman“. Carol Beran, actor și pasionat de istorie, îl interpretează pe acest personaj care readuce atmosfera anticelor therme romane, purtând turiștii într-o călătorie în timp, direct în epoca lui Hercule!

OȚELU ROȘU – Deputatul Samuel Miclău (AUR) critică dur majorarea tarifelor la salubritate în orașul Oțelu Roșu și cere explicații urgente din partea autorităților locale și județene. În urma sesizărilor venite din partea locuitorilor, parlamentarul de Caraș-Severin s-a deplasat joi în orașul de pe Valea Bistrei, unde a purtat discuții directe cu cetățenii și cu autoritățile!

CARAȘ-SEVERIN – Aţi crezut că aţi scăpat de noi? Nu. Doar că sunt momente în care pamfletul nu îşi are locul sau inspiraţia ne mai și ocoleşte. Însă, zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Vrem să le luaţi cu atare, iar dacă vă supăraţi este problema voastră. Noi vi le oferim pentru că le ştim şi le scriem pentru că putem! Trataţi-le ca atare, fiţi bucuroşi că nu le facem articole, iar dacă nu vă amuză sau dacă nu le înţelegeţi, nu le mai citiţi!

CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce liberalii susțin că n-a existat niciodată intenția de a stopa programul național de investiții, și că nimeni n-a câștigat nicio dispută, social-democrații se bucură de reconsiderarea a intenției de austeritate. Mai exact, în coaliția de guvernare s-a căzut de acord că se va face o prioritizare a proiectelor, iar finanțările vor continua să se acorde și în următorii ani!