REȘIȚA – Tensiunile din jurul echipei de handbal seniori de la CSM Reșița continuă, iar grupul consilierilor locali PNL a…
ROMÂNIA – Rețelele de distribuție gaze naturale ale Delgaz Grid sunt pregătite 100% pentru utilizarea biometanului și parțial pentru hidrogen!
ANINA – Azi, 4 decembrie, la Biserica Ortodoxă din Anina s-au strâns foştii ortaci rămaşi în viaţă pentru a sărbători pe Sfânta Varvara, patroana şi ocrotitoarea minerilor. A fost ţinută o slujbă religioasă, după care cei prezenţi au fost invitaţi de către primarul Gheorghe Românu la o masă festivă, organizată de Primăria şi Consiliul Local Anina!
REȘIȚA – Teatrul de Vest Reșița își invită publicul în weekendul 24-25 mai 2025, de la ora 19, la premiera spectacolului „Mă topesc când citezi din Dali“ de José Rivera, o tragi-comedie magică în regia lui Tudor Antofie!
TURNU RUIENI – Tragicul incident s-a petrecut aseară, când cei doi au încercat să se adăpostească de puternica furtună care…
CARAȘ-SEVERIN – Buna cunoaștere a legislației rutiere și nu numai l-a ajutat pe agentul de poliție Robert Muscurici să primească deja tradiționalele „like and share“ de la colegi, de la conducerea inspectoratului și de la cetățeni!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Silvicultorii cărășeni continuă să acorde o importanță deosebită lucrărilor de regenerare a pădurilor. Într-un context climatic în continuă schimbare, specialiștii de la Romsilva adaptează calendarul de lucrări pentru ca pădurile să își poată îndeplini constant rolurile de protecție și producție!
CARANSEBEȘ – Vorbim despre același tânăr care, de Halloween, a dat spargerea la magazinul Altex de pe strada Timișorii din Lugoj, purtând o mască de vrăjitor. Atunci a fost prins cu un laptop de vreo 11.000 de lei, pe care l-ar fi furat, și conducând cu permisul suspendat!
REȘIȚA – Cristi Bobar, președintele CSM Reșița, a vorbit despre un nou pas important în dezvoltarea sa profesională și despre direcția în care se îndreaptă clubul. După finalizarea cursului de Director Sportiv, recunoscut de UEFA și FIFA, acesta a oferit o serie de clarificări despre ceea ce înseamnă această certificare pentru club, despre planuri și despre responsabilitatea față de comunitate!
REȘIȚA – Primarul Reșiței a explicat că viteza de lucru și profesionalismul au stat la baza încredințării directe a unor contracte către firma de arhitectură din București!
CARAȘ-SEVERIN – Toate au fost înregistrate numai în județul nostru, în prima jumătate a anului. Au fost aplicate și amenzi!
OȚELU ROȘU – Sportivul Marcus Lungu, legitimat la Complex Gym Oțelu Roșu, s-a luptat și s-a clasat pe locul 6 la Campionatul Mondial de MMA, de la Abu Dhabi!
CARAȘ-SEVERIN – Comunicate în primele șase luni ale acestui an, acestea au vizat recuperarea unor creanțe în sumă totală de 179,2 mil. lei!
CARAȘ-SEVERIN – Din acești bani, fostul manager al Spitalului Județean primește o primă tranșă de 5%, însumând 9.220 de lei!
REȘIȚA – Dumitru Gorzo invită publicul joi, la ora 16:30, la cea de-a doua sa expoziție din această lună!
CARAȘ-SEVERIN – Festivalul Olimpic al Tineretului European a avut loc la Skopje, în Macedonia, iar atleții cărășeni au reușit să se claseze pe locuri onorabile, unii dintre ei obținând chiar și PB (Personal Best)!
CARANSEBEȘ – Judecătoria Caransebeș a decis aseară arestarea preventivă a celor doi bărbați implicați în incidentul de acum câteva zile de la Cănicea, când au amenințat și împins un polițist!
BĂILE HERCULANE – Aventurate pe un bine-cunoscut traseu de drumeție, femeile s-au rătăcit pe un traseu montan din zona Băile Herculane, în direcția Crucea Albă, situată la 45 de minute de mers din stațiune și care permite o priveliște larg deschisă asupra orașului și chiar a Munților Cernei!
CARAȘ-SEVERIN – Instituția Prefectului așteaptă propuneri pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor din județ!
