BOZOVICI – Adrian Stoicu, primarul comunei Bozovici, a semnat, miercuri, 9 aprilie, la Ministerul Dezvoltării, contractul de finanțare pentru modernizarea…
CARAȘ-SEVERIN – Aflate în diverse faze de implementare, 130 de proiecte din județ, finanțate prin PNRR, provoacă migrene mai mult sau mai puțin puternice beneficiarilor!
CARAŞ-SEVERIN – Primul parc fotovoltaic din Glimboca a fost finalizat recent. Comuna intră astfel în rândul inițiativelor locale care valorifică energia solară pentru a-și asigura viitorul cu surse curate, eficiente și sustenabile!
CARANSEBEȘ – Managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, chirurgul plastic Bhupinder „Happy” Singh, a salvat mâna unui bărbat care s-a tăiat la circular!
REȘIȚA – Ultimele două accidente din Reșița scot în evidență iresponsabilitatea unor șoferi. Noile tramvaie, aflate în circulație de mai…
REȘIȚA – Jaful de la Muzeul Drents din Assen, Olanda, care ne-a lăsat fără obiecte de patrimoniu de o valoare istorică inestimabilă, a ridicat discuții legate și de securitatea instituțiilor muzeale din țara noastră. Pe meleaguri cărășene, în această perioadă, Muzeul Banatului Montan trece printr-un proiect de reabilitare. Și se pare că la Reșița există chiar ce lipsea muzeului din Olanda: paza umană!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Odată defrișat și pregătit traseul pe care va coborî bobul de pe Dealul Golului, urmează montajul!
CARAȘ-SEVERIN – În perioada 15-17 august, a minivacanței prilejuite de Adormirea Maicii Domnului, oamenii legii intensifică acțiunile de ordine publică și de siguranță rutieră. Polițiștii cărășeni vor urmări atât menținerea ordinii și siguranței publice, cât și prevenirea accidentelor rutiere cu consecințe grave!
VĂLIUG – Astăzi a fost solicitat, în sprijin, un elicopter Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviație al MAI!
REȘIȚA – Lucrările de reabilitare a infrastructurii degradate din zona Calea Caransebeșului și Piața Tricolorului au fost scoase la licitație. Ofertele pentru execuția intervențiilor care se vor întinde pe durata a 15 luni și al căror cost total estimat este de la 41 mil. lei (incluzând modernizarea Parcului Tricolorului) sunt așteptate până miercuri, 7 mai!
CARAȘ-SEVERIN – Vin vești bune de pe râul Timiș! Castorul, o specie-cheie, și-a reluat locul în ecosistem, anunță cei de la Rewilding România, după mai multe monitorizări în zona comunei Teregova!
CARAȘ-SEVERIN – Demersurile deputatului social-democrat Silvia Mihalcea au dat, astăzi, rezultate!
CARANSEBEȘ – Liderul Ligii a V-a nu s-a împiedicat nici de ocupanta locului 2, Starigrad Karasevo, impunându-se cu 2-0, după ce la pauză scorul era alb!
CARAŞ-SEVERIN – Unii dintre cei care ne reprezintă în Parlament nu o duc rău deloc, senatorul Luca Mălăiescu fiind foarte bogat, în timp ce Gheorghe Vela de la POT are declarat ca bun preţios… verigheta de 1000 de lei!
EFTIMIE MURGU – Mihai Otiman, primarul comunei Eftimie Murgu, ne-a declarat ce intenționează să facă cu banii primiţi recent de la Consiliul Județean: „Încercăm să ne încadrăm în suma primită. A fost o sumă bunișoară, echilibrată pentru toată lumea!“
REȘIȚA – Un nou turneu câștigat de Alexandru Dan Fânaru atât la simplu, cât și la dublu! Competiția de categoria I Cupa „Giroc” la tenis de câmp, ediția a XV-a, a avut loc în perioada 5-8 aprilie, la Timișoara, și a fost organizată sub egida Federației Române de Tenis!
REȘIȚA – De acum, în anumite condiții, investitorii care creează noi locuri de muncă la Reșița vor putea beneficia de facilități fiscale!
CARAȘ-SEVERIN – 36 de situații de urgență au fost gestionate de salvatorii cărășeni la sfârșitul săptămânii trecute, majoritare rămânând intervențiile pentru acordarea primului ajutor calificat și asistenței de persoane aflate în dificultate – 27 de cazuri!
MOLDOVA NOUĂ – Parcul din zona sălii de sport a orașului Moldova Nouă a fost redat copiilor. Inaugurarea modernului spațiu de joacă, dotat cu echipamente noi, a avut loc sâmbătă, 5 aprilie, în prezența unui public numeros!
