Caraş-Severin, Romania
Caraş-Severin, Romania








Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

REȘIȚA – La finalul acestei săptămâni, Reșița devine gazda etapei finale a Campionatului Național Școlar de înot, competiție de amploare la care vor participa peste 200 de sportivi, reprezentând 21 de cluburi din întreaga țară. Clubul Sportiv Școlar Reșița va alinia la start un lot numeros, format din 22 de sportivi, aproape de limita maximă de 24 impusă de regulamentul competiției!

CARAȘ-SEVERIN – În sud-vestul României, în județul Caraș-Severin, există un sistem hidroenergetic complex care alimentează Reșița și împrejurimile cu energie electrică. Amenajarea hidrotehnică din bazinul superior al râului Bârzava cuprinde cinci centrale hidro – Grebla, Breazova 1 și 2, Crăinicel 1 și 2 – cu o putere instalată totală de 22 MW, precum și o rețea extinsă de baraje, tunele, apeducte și canale.

CARAŞ-SEVERIN – Judeţul nostru devine un punct important pe harta mobilității active din vestul țării, demonstrând că educația, sportul și implicarea comunitară pot merge mână în mână, sau mai bine spus, pe bicicletă. Programul RO Bike Valley 2026 și-a anunțat recent câștigătorii apelului de proiecte, iar veștile sunt excelente pentru Banatul Montan!