REȘIȚA – Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale l-au determinat pe primarul Reșiței, Ioan Popa, să iasă public cu un…
CARAȘ-SEVERIN – În primul semestru, încă un nou-născut a fost abandonat la spital de o tânără de 19 ani, după o relație pasageră. Oficial am avut 5 mame și gravide minore. Asta pentru că doar 4 din cele 77 de primării cărășene au răspuns solicitărilor de transmitere de informații!
REȘIȚA – Fetele de la Sporting Banat au revenit la antrenamente după vacanța dată de antrenori, iar clubul va evolua în acest sezon în trei competiții! Pregătirea se desfășoară pe terenul sintetic din Valea Domanului, iar fetele dornice să învețe fotbalul au ”ușa deschisă”, având în vedere că nu se percepe nicio taxă de înscriere!
REȘIȚA – Contrabandista de mărfuri contrafăcute vindea bijuterii, parfumuri și portofele „de firmă“ în ograda unui liceu din Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului ia în calcul posibilitatea alocării de sume suplimentare pentru plata unor cheltuieli, fiind făcută deja solicitare…
CARAȘ-SEVERIN – 37 de mandate de percheziție au fost puse în scenă azi, în Caraș-Severin, Timiș, Dâmbovița și Alba, inclusiv în două penitenciare! Sunt puse în executare și 45 de mandate de aducere pentru audieri ce se vor derula la sediul DIICOT Caraș-Severin!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Trei atenționări de cod galben și o avertizare de cod portocaliu au fost transmise pentru județ. Suntem deja sub prima atenționare meteo de cod galben, valabilă până la noapte, la ora 1.00, fiind așteptate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50-70 km/h), iar cantitățile de apă vor fi de 20-30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp!
REȘIȚA – După ce prefectul Ioan Dragomir a transmis unor ”avizatori” rugămintea de a fi urgentate documentațiile, ITM Caraș-Severin face cuvenitele precizări!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului a vorbit despre acest „fenomen interesant și pozitiv“ în contextul unei vizite oficiale din partea Ambasadei Republicii Cehe în România, la Consiliul Județean!
CARAȘ-SEVERIN – Este îndemnul șefului județului, adresat tuturor cărășenilor cu drept de vot care-și doresc un președinte care să sprijine proiectele de dezvoltare ale Banatului Montan!
CARAȘ-SEVERIN – Cei mai activi alegători au fost cei din grupele de vârstă 45-64 de ani și peste 65 de ani, în principal bărbați, iar cel mai puțin interesați de subiect, cei între 18 și 24 de ani!
CARANSEBEȘ – Primarul Caransebeșului și, totodată, președintele PSD-ului local, a votat la o secție de la Liceul ”Decebal”, însoțit de liderul PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, și de deputații social-democrați Silvia Mihalcea și Marius Isac!
REȘIȚA – Primarul Reșiței, Ioan Popa, se bucură de faptul că prezența la vot este una covârșitoare și că-și dorește un președinte care să continue parcursul parcursul pro-european și pro-NATO al României! De asemenea, acesta a precizat faptul că țara noastră trebuie să se înarmeze, pentru a ne putea apăra, având în vedere că războiul de la granițele țării a intrat deja în al patrulea an!
REȘIȚA – Incendiul care se manifesta pe 1,5 hectare a fost localizat de pompierii militari cărășeni!
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre tot atâtea sesizări, dintre care una nu s-a confirmat, iar două au rămas în cercetare!
CARAȘ-SEVERIN – Cel mai recent s-a produs în jurul amiezii, după ce un autocamion s-a răsturnat într-o curbă pe pe raza localității Domașnea (foto)!
REȘIȚA – Fotbalistele de la Sporting Banat de U15, care evoluează pentru CSM Reșița, au învins sâmbătă, 3 mai, cu scorul de 3-0 liderul FCU 1948 Craiova și au trecut astfel pe primul loc în serie! Valentina Căpățână, o jucătoare cu un viitor frumos în față în fotbal, a reușit un hattrick!
CARAȘ-SEVERIN – Cele 364 de secții de votare din județ s-au deschis la ora 7, în așteptarea celor 252.082 alegători câți sunt înscriși pe listele permanente, potrivit ultimelor date transmise de Autoritatea Electorală Permanentă. În afară de cei care urmează să-și voteze președintele, mai sunt așteptați să-și voteze primarul circa 11.000 de alegători din Oțelu Roșu și 770 din Lăpușnicel!
REȘIȚA – Federația Română de Baschet a organizat Gala Baschetului Românesc 2025, un eveniment de înaltă ținută, care a reunit sub același acoperiș trecutul, prezentul și viitorul acestui sport spectaculos!





